with love from Poland

Revistele de alta data si revistele de acum

2012-02-05T14:50:00.001+01:00

Pe rafturile bibliotecii parintilor mei se gasesc cateva reviste pe al caror prima pagina scrie Almanah. Sunt groase, au colile invechite de ani si ingalbenite de soare, dar in paginile lor, tiparite cu litere negre, se ascund informatii pretioase. Nu au culori. Sunt alb-negru, ca un film bun, caruia trecerea timpului ii da si mai multa valoare.
Nu aduc nici a Vogue – ce m-a uimit prin grosimea reclamelor indesate cu lopata in primele 36 de pagini, in timp ce jumate din textul articolelor era inghesuit cu litere marunte in ultimele 10 pagini – si nici a People – o revista cu poze a unor oameni si cu texte cat un graunte de porumb, citata obsedant in jurnalele de stiri.
Nu aduc nici a Tabu – plina de greseli gramaticale si de exrimare – si nici a Cosmopolitan cu sfaturi ieftine traduse pe jumatate de pe net.
Revistele de alta data nu aveau reclame, nici fotografii sclipitoare si nici vedete pe coperta. Revistele de alta data aveau texte, cu introducere, cuprins si incheiere, texte ce contineau sfaturi inteligente, practice si bine documentate. Erau scrise, si probabil corectate, de oameni cu bun simt, ce s-ar fi rusinat sa trimita spre publicare aberatii nesanatoase sau abureli gogonate, doar pentru a umple niste pagini. Revistele de alta data nu citau „experti americani” angajati de diverse companii pentru a da sfaturi cumparatorilor si a le creste vanzarile.

Revistele contemporante sunt din pacate una dintre cele mai proaste si eronate surse de informatie. Pe langa greselile de exprimare sacaitoare, pe care le gasesc de fiecare data in Tabu si Unica, cel mai mult ma irita articolele traduse, mai ales de pe piata americana, si prezentate ca „adevar absolut”. Cand un astfel de articol contine pe langa greselile de traducere si niste aberatii „comerciale” cu iz de reclama ieftina, isi sare efectiv capacul si revista ajunge la gunoi. Si dupa ce arunc vreo trei, regret ca am cerut iar sa mi-se aduca reviste din Romania, in speranta ca o sa-mi mai delectez si eu ochii cu limba materna.

Róża - Trandafir

2012-02-03T00:19:00.003+01:00

Róża (se citeste Ruja) – un film trist, un film romantic, un film trist.
Róża este un film trist al vietiilor zbuciumate de dupa razboi a oamenilor din Mazury – o regiune cu o populatie vorbitoare de limba germana aflata in nord-estul Poloniei. Discriminati de polonezi si abuzati de armata rusa, ei sunt in cele din urma alungati de la casele lor, pentru a le lua locul vorbitorii de limba poloneza veniti din regiunile ocupate de rusi.
Róża e un film romantic, o poveste de dragoste dintre un fost soldat ce isi cauta un rost dupa incetarea ostilitatilor, intr-o Polonie proaspat creata si ocupata, si o vaduva de razboi controversata, ce si-a pierdut sotul si speranta in iubire.
Róża este un film trist despre o femeie. O femeie fara barbat, neajutorata, judecata, jignita, violata si abuzata de forta imprejurarilor si de oameni. O mama nefericita ce duce greul si spera sa-si crute fiica de la o soarta asemanatoare cu a ei, ascunzand-o in podul casei.
Róża este un film caracteristic stilului polonez al anilor 2000, in care violul, bataia sau crima prin radacini reale, lasa urme fizice si morale adanci asupra personajelor, determina actiuni si curma destine. Róża este un film viu, cu scene filmate natural, un film ce pare bazat pe intamplari adevarate, care prezinta neputinte concrete si are un deznodamant real.
Róża este un film polonez ce merita vazut.

Protestele din Bucuresti si ce sa inteleaga strainii

2012-01-16T12:59:00.002+01:00

M-au sunat aseara niste prieteni polonezi. Citisera despre protestele din Bucuresti si ma
intrebau daca totul e ok in Romania si daca familia mea e in siguranta. Le-am spus sa nu se ingrijoreze, totul e bine si mare lucru nu se intampla.
Si atunci, ce e cu protestele, au zis ei?
Am incercat sa le prezint pe scurt situatia cu oamenii nemultumiti de clasa politica, criza ce a accentuat problemele, scanteia Arafat si aroganta unui presedinte, opozitia instigatoare,
huliganii ce au patruns in multime, in fine tot tacamul. S-au pierdut la primele cuvinte. I-am simtit tulburati si i-am asigurat ca totul e bine, fara sa mai continui. Ca sa inteleaga ar fi trebui sa le explic in primul rand realitatea ilogica a Romaniei, absurditatea unor stari de fapt, indiferenta majoritatii, mentalitatea hoata si pagubasa promovata insistent, precum si lipsa valorilor
morale. Ar mai fi trebui sa spun ca de la revolutie incoace Romania a avut trei presedinti, fiecare tratat dupa cum i-se cuvine, unul cu oua clocite, altul cu o calimara de cerneala si al treilea ... vom vedea.

Ei ar fi inteles greu, sau poate nu ar fi inteles deloc, desi cand au fost in Romania s-au confruntat cu situatii ciudate (lipsa restului la cumparaturi, bomboane in loc de bani, chelneri plictisiti sau pret „preferential umflat” pentru straini). Au cunoscut insa si romani, care i-au gazduit frumos, au fost corecti, primitori si darnici.
Polonezii care ii cunosc pe romani ii vad similari cu ei si nu inteleg de ce societatea romaneasca
e atat de diferita de cea poloneza. Nu inteleg de ce in Romania totul e pe pile, ca pana si la privat te angajezi pe relatii si nu pe competenta, ca legile sunt absurde, ca cetatenii s-au obisnuit sa le incalce, ca unii sunt mai favorizati decat altii, ca banul domina si nu valorile intelectuale, morale ori culturale.

Placerea romanilor de a aplauda

2012-01-09T00:43:00.001+01:00

Romanii adora sa aplaude, orice, oricand si pe oricine.

Pe TVRi discursul lui Basescu, plin de aberatii, vanitati si umiliri. Am prins doua fragmente. Primul: Rosia Montana, in care presedintele incerca sa isi motiveze (slab) decizia. O decizie proasta, mai ales in contextul politic actual, cu functionari publici si clasa politica corupta pana in maduva oaselor, care nu v-a negocia niciodata un contract favorabil de extractie a minereurilor din „muntii nostrii, ce „aur poarta”, preferand sa cersesca „din poarta-n poarta”, o mita rapida si sigura.

Nu mai zic de cianura, nu mai zic de mediu. Presedintele sustinea in discurs mineritul, o activitate pe care tarile dezvoltate (astea spre care tindem si noi) au renuntat sa o mai practice in propria lor tara. O fac in alta parte, acolo unde exista mai mult zacamant, pot platii imfim forta de munca si mediul nu ii intereseaza. In tara lor isi valorifica altfel resursele naturale, prin turism de exemplu, dar si la asta suntem noi experti. Experti cu frunza si fara turisti.

Al doilea: in timpul dicursului, lui Basescu i-au scapat cuvintele „statele unite ale Europei” in loc de Uniunea Europeana, o scapare frenetic aplaudata de aplaudicii din sala. Nu ii inteleg demersul, pentru o idee fumata, ce nu a functionat atunci si care, cu siguranta nu v-a fi reluata acum, intr-o situatie de criza globala, cand fiecare tara strange randurile spre binele propriilor cetateni si in detrimentul strainilor. Gasesc penibile si umilitoare pentru romani cuvinte venite din gura presedintelui Romaniei (tara proaspat neacceptata in Schengen), ai care cetateni (ce-i drept tigani, dar cetateni) „europeni”, sunt deportati din Franta. Pai, daca tot suntem in Uniune si Uniunea zice ca cetatenii ei (toti, de orice rasa sau culoare) isi pot intinde cortul in orice tara a Uniunii doresc muschiul lor, atunci de ce ne dau francezii afara, bre? Ce suntem noi, cetateni de mana a doua a „statelor unite ale Europei” sustinute de taman liderul nostru ales si platit de noi?

Adica, pe de o parte liderul se da mai integrat decat integrarea, iar pe de alta accepta ca „statele” sa-i umilesca si sa-i neindreptateasca compatriotii. Cine le garanteaza romanilor, romani, muncitori sau studenti (ca si aplaudicii din sala) ca nu vor fi ei urmatorii pe lista deportarilor?

Probabil presedintele, care in loc sa gandesca strategic o buna gestionare a crize in care si Romania se afla, o da pe pupicurisme „europene” fara nici un rost.

Dar nu ma supara presedintele, el poate sa faca ce vrea, sa sustine orice doreste, oricum e la ultimul mandat si poate spera la o functie europeana, nu, durerea mea e pentru cei din sala, ce doar aplauda frenetic, fara sa gandesca, fara sa analizeze, ca la un vechi congres al PCR.

Poate ca asta e slabiciunea romanilor, suntem obisnuiti sa aplaudam, orice prostie debiteaza un functionar public, platit din banii nostrii pentru binele nostru, pe care nu ni-l mai livreaza nicodata.

Despre dragoste cu oameni ce iubesc

2012-01-08T23:46:00.000+01:00

A calcat incet pe frunzele umede. Simtea respiratia lui in fiecare pas, pe care il facea printre copacii fragezi, printre firele de iarba gingasa si printre florile vesele de toamna. Adulmeca mersul lui pe cararea abia vizibila, pasul lui incet si sigur, ce a lasat candva aici urme, acum invizibile.

S-a aplecat. A dat cu mana la o parte cateva frunze maronii si in buchetul de iarba inca verde, si-a gasit comoara. Un inel. Un inel de aur fin, marcat cu numele ei si o data. Inelul lui. Inelul lui prin care i-a jurat dragoste si credinta mai presus de toate. Inelul lor. Inelul lor, pe care il credeau pierdut, ca acum sa fie regasit, caci dragostea nu dispare niciodata din suflet si nici simbolurile ei nu se pierde cu una cu doua.

Cand a venit timpul a plecat din nou. De data asta mult mai departe, intr-o padure mai intunecoasa, cu frunze mai mari si iarba mai inalta. De data asta nu mai cauta un inel. Il cauta pe el. Sa-l aduca acasa.

La multi ani 2012!

2011-12-31T18:17:00.000+01:00

Cadouri de sarbatori

2011-12-18T20:01:00.004+01:00

Vin sarbatorile ... cu vant razlet, un pic de fulgi de nea si cateva picaturi de ploaie. Am facut bardul, prima data la mine acasa, cu globuri, betea si lumini rosii. Am impachetat cu drag:
Un dictionar
Un set de creme
Un portofel
O camasa
O cravata
Casti
Lego

Despre monarhie cu britanici

2011-11-26T00:18:00.002+01:00

Pana acum am cunoscut mai multe persoane din UK, dar mai apropiate mi-au fost doar trei: doi englezi si o scotianca. Cunoscandu-i relativ bine, mi-am permis sa le pun cateva intrebari si despre monarhie, regina si printesa Diana, din dorinta si fascinatia mea de a afla parerea lor „autorizata”, de „supusi ai coroanei”. Desi sunt trei caractere diferite, cu profesii si principii de viata diferite, mi-au raspuns aproape la fel.

Toti trei asociau monarhia si regalitate cu regina Elisabeta a II-a, aveau o parere neutra despre Diana, pe care nu o idolarizau, ci mai degraba o compatimeau. Toti trei s-au declarat neutrii in ceea ce priveste monarhia, nu erau nici pro nici contra ei, si o considerau mai degraba un lucru bun pe motive strict economice – atrage turisti, fiind principalul ingredient cu care iese in evidenta UK. Un ingredient transformat intr-o afacere infloritoare de multi supusi, care in opinia conationalilor lor erau mai putini monarhisti in credinte si mai mult monarhisti in afaceri.

Filme si clisee

2011-11-23T13:00:00.003+01:00

Am urmarit intamplator filmul Monte Carlo. Actiunea e ceva de genul: trei americance de familie medie (doua cu liceul si una la colegiu) merg la Paris, unde una dintre ele este confundata cu o bogatasa englezoica. Cu spirit de aventura profita de confuzie, zboara la Monte Carlo si se bucura de atentiile, darurile si beneficiile averii.

Pe langa cliseele despre dragoste (cum ca dragostea iti schimba personalitatea si te transforma in cu totul o alta persoana), despre bogati si saraci (cum ca bogatii is rai si expeditori, in timp ce saracii is buni si atenti cu toata lumea), despre chelneri (cum is ei umiliti pentru ca trebuie sa iti ia farfuria din fata dupa ce ai terminat de mancat, si aici se trage un cadru cu fata trista si umila a unei chelnerite), mai apar in film si clisee despre Romania, ai carei bieti copii au nevoie de actiuni de caritate si voluntari americani, ce au terminat cu brio liceul.

Cea mai penibila secventa din film e la final, cand apare scris cu litere mari ROMANIA, in care vine americanca cu liceul luat sa faca actiuni de voluntariat, in contrast cu secventa in care sora ei chelnerita (tot cu liceul luat), nu e capabila sa se integreze la o petrecere „putin mai eleganta” si prefera sa adune farfuriile, munca la care de altfel se pricepe de minune.

Dupa mine un final mult mai bun ar fi fost acela in care voluntara si-ar fi exercitat munca incercand sa-si educe sora in taina bunelor maniere, a limbii franceze si a culturii generale, (lucruri pe care eu le-am invatat urmand scoala din Romania, aia fata voluntari), doar in caz ca mai nimereste pe la vreo petrecere selecta.

Am gasit filmul ofensator, pentru mine, ca fost elev si student al scolilor romanesti. Nu avem noi cel mai bun sistem de invatamant, insa am ramas cu doua limbi straine in urma lui, cu notiuni de cultura generala si bune maniere, in asa fel incat, atunci cand am participat la o petrecere mai eleganta, in compania francezilor, englezilor, americanilor si asa mai departe, sa stiu cum sa ma comport, nu sa ma pun sa adun farfuriile de pe masa in lipsa de ocupatie. Si asta e valabil nu doar pentru mine, dar si pentru multi alti romani, absolventi de scoli romanesti, pe care ii cunosc.

Touché?

Republica sau monarhie

2011-11-16T17:31:00.000+01:00

Am observat ca de cateva luni romanii au devenit obsedati de fostul rege, Mihai (nu Mihai I cum zicea o reporterita pe la PRO TV, pentru ca nu Mihai al-II-lea nu exista si poate nici nu v-a exista).

Oameni buni, in primul rand, regele nu e rege, pentru ca el a abdicat, acum multi, multi ani, cand eu nu eram nici macar in planuri (ca si majoritatea dintre voi), deci in concluzie el e fostul rege, pentru ca renuntat la statutul de rege, in momentul in care a abdicat.

In al doilea rand, Romania e o republica si nu un regat, de multi, multi ani sau cel putin de cand ma stiu eu. O republica cu mai multe forme de guvernare (ex. socialista, actualmente democratica), ce a trecut prin anumite transformari, insa este republica si nu monarhie.

Pe de o parte inteleg excitatia presei, ea cauta mereu subiecte, iar subiectul fostului rege si a familiei lui nu a fost inca pe deplin exploatat, ceea ce presa incerca acum din greu sa indrepte.

Inteleg si excitatia unor oameni simpli, dezamagiti de calitatea si factura politicienilor romani, pe care tot ei i-au votat, pe criterii de rudenie (da, asa se voteaza majoritatea primarilor in comunele romanesti, sau nu stiati?) sau necunoscand posibilitatea anularii votului (care se traduce prin: nu sunt de accord cu niciunul dintre candidati), insa nu inteleg exacerbarea generala pe tema fostului rege.

Nu ma astept ca toata lumea sa cunoasca formele de guvernamant sau doctrinele politice, insa parca nimeni nu a citit un pic de istorie. E acolo, nu de umplutura, ci ca sa ne ghideze pasii spre viitor, invatand din faptele trecutului.

Inteleg dezamagirea generala, si eu sunt dezamagita de ce se intampla in Romania si as vrea sa ii ajut cumva pe cei de acasa, sa aiba o viata mai buna, insa a sari din lac in put, nu e solutia ideala. A imbratisa ceva ce nu cunosti (in acest caz monarhia), doar pentru ca e in trend 9doar s-au casatorit Will cu Kate anul asta, si toate gospodinele au stat cu nasul in televizor), nu mi-se pare a fi o solutie. Romanii si Romania trebuie sa isi construiasca (asterne patul) pe situatia prezentului pentru viitor, nu sa isi distruga prezentul pentru a ajunge la ruinele trecutului.

Expresii romanesti vs. expresii poloneze – cu explicatiile de rigoare

2011-11-15T23:59:00.002+01:00

Expresie la romani: Barbatul este oglinda femeii.

Ce inteleg romancele: ca femeia ar trebui sa-si trateze barbat mai bine ca pe ea insusi, doar este „oglinda ei”, adica: spalat, calcat, gatit.

Expresie la polonezi: Femeia este ornamentul barbatului.

Ce inteleg polonezele: ca barbatul ar trebui sa-si trateze femeia ca un obiect de pret, fiind de fapt cel mai valoros „ornament” al lui, adica: ingrijita, dichisita, adorata.

Clatite americane sau clatite groase

2011-11-09T14:01:00.004+01:00

Am mancat prima data clatite „americane” in Turcia. Erau servite la micul dejun alaturi de gemuri, fructe si miere. Probabil nu au nimic in comun cu America, insa imaginea lor imi este familiara din filmele americane, cinci clatite groase stropite cu sirop.

Asa ca, am cautat reteta pe internet si am gasit una pe un site american. Am mai schimbat-o un pic si mi-a iesit asa ceva:

Pentru doua portii:

- o cana de lapte
- o cana de faina
- un ou
- o piersica mare (poate fi si din compot) sau doua piersici mai mici
- o lingurita de scortisoara
- o lingurita de coaja de lamaine rasa

Se pun toate ingredientele intr-un blender si se mixeaza 2 minute la viteaza maxima, dupa care se prajesc clatitele la foc mediu, de preferinta intr-o tigaie de teflon, cu foarte putin sau fara ulei.

Pentru umplutura se poate folosi sirop de artar, miere, gem, banane, struguri sau capsuni.

Pentru un strop de diversitate piersicile din compozitie pot fi inlocuite cu mere.

Pofta mare!

Halloween in Polonia

2011-10-31T20:20:00.001+01:00

Primul an in care am ramas acasa si cel mai puternic sentiment de comunitate pe care, l-am avut de cand, ne-am mutat aici. Nu stiam ca la noi pe strada, copii se costumeaza, se macheaza si merg din casa in casa cerand bomboane. Un obicei american, ce e drept, insa amuzant, mai ales atunci cand le-am cerut copiilor sa ne sperie :)

Prajitura cu prune – usoara, rapida si gustoasa

2011-09-23T14:10:00.006+02:00

Ingrediente

- 10 prune medii

- 4 oua

- 6 linguri de zahar

- ½ pliculet de zahar vanilat

- 4 linguri de faina

- 3 lingurite praf de copt

- 4 lingurite de rom sau esenta de rom

- 1 lingurita praf de scortisoara

- unt sau margarina

- o tava pentru cozonac/chec

Se spala prunele, se tau in jumate si se scoat samburii. Se aseaza, una langa cealalta, in tava unsa cu unt saumargarina. Peste prune presaram 2 linguri de zahar si le bagam la cuptorul incins la ~ 150^o C.

Intre timp separam ouala, batem albusul cu mixerul, adaugam 4 linguri de zahar si galbenusul.

Amestecand delicat cu o lingura din lemn adaugam pe rand cele 4 linguri de faina, praful de copt si esenta de rom.

Scoatem prunele de la cuptor, punem peste ele zaharul vanilat, scortisoara si aluatul.

Dam totul din nou la cutor pentru aproximativ 20 de minute, la ~ 150^o C.

Cand aluatul e usor auriul, scoatem prajitura de la cuptor si o intoarcem pe o tava, ca sa se insiropeze aluatul.

Pofta mare!

Posta Romana furacioasa

2011-09-20T10:52:00.005+02:00

Cea mai tare posta e Posta Romana. Au furat harnicii nostrii postasi pana si doua pachetele amarate de drojdie de vin. Dupa care, au sigilat frumos plicul, ca sa arata ca si neatins, lol!

E foame mare prin tara, ce sa mai zic.

Insa teapa tot ei o iau, pentru ca intr-un pliculet din ala de drojdie sunt 3 preparate si numai dupa ce citesti instructiunile IN POLONEZA, stii in ce ordine si cum sa le pui.

(In)succes la tradus, hotilor!

John si magarul politic

2011-09-19T12:26:00.001+02:00

John, un proeminent manager englez, cu diploma de Cambridge, IQ inalt, serios, elegant, studios si cu un salariu fabulor, e trimis de firma mama, BQP (Best Quality and Prices), sa faca afaceri in Romania.

Nu ii ia mult timp lui John sa intelega ca, in Romania cele mai mari si mai banoase afaceri se fac cu statul, asa ca incepe Johny sa participe la licitatiile publice. Si curg ofertele, 20, 30, 40 pe zi, cu cele mai mici preturi posibile si imposibile, cu cele mai de calitate produse si servicii, oferite de John si firma lui statului roman. Dar nimic, din toate se alege doar praful, nici o licitatie castigata, nici la presedintie, nici la minister, nici la prefectura, nici macar la o amarata de primarie. Aflat pentru prima data in viata lui de businessman, intr-o dilema profunda, John, managerul cu o rata de succes de 9,99%, cauta solutii ajutatoare, incepe sa-si faca reclama la TV, la radio, sa faca lobby la Ambasada, sa faca acte de caritate, dar tot nimic.

Intr-o zi mai norocoasa, unui prieten roman de-a lui John, i-se face mila de el, si-l introduce la Mitica. Mitica, un functionar plictisit, mic de inaltime, dar cu piciorul inalt pe pedala multor cai putere, uratel, dar fericit posesor a unei frumuseti blonde de drepta, e intotdeauna afliat la partidul de la guvernare si etern deschis noilor posibilitati financiare.

- Ei bine, draga Johny, ii spune Mitica, am auzit ca ai vrea si tu sa castigi o licitatie publica, si pentru ca m-am rugat Stefanica, sa-ti rup si tie o bucata de ciolan, uite ca tocmai asa se face, ca am o licitatie pe rol chiar acum, si daca tot m-am angajat, ti-o dau tie la digerat.

- O, thank you, multumesc, sir.

- Ei lasa Johny, e placerea mea sa ajut un asa proeminent businessman, ce a poposit pe melegurile noastre mioritice tocmai de la Londra.

- Spuneti sir, despre ce licitatie e vorba.

- Ei bine, avem nevoie de o spanzuratoare si ce trebuie sa faci tu, e sa construiesti una la kilometrul 0.

- Despre ce spanzuratoare este vorba, sir?

- O spanzuratoare de cea mai buna calitate Johny, una care sa folosesca cu succes la spanzurarea unui magar.

- O, yes, inteleg. No problem, sir. Ce trebuie sa fac?

- Super, super Johny. Uite, treaba sta in felul urmator: avem alocat de la bugetul de stat pentru stanzuratoarea asta 10 euro. Tu pui la licitatie o oferta pentru 7,99 euro si castigi licitatia. 4 euro imi dai mie, iar restul de 3,99 de euro sunt pentru tine si pentru spanzuratoare. Ne-am inteles?

- Yes sir, dar e o mica problema.

- Cum adica?

- Pai daca trebuie sa spanzuram un magar pe spanzuratoare, numai spanzuratoare insasi v-a costa 5 euro, 2 euro pentru lemnul german de ce-a mai buna calitate, care sa sustina greutatea magarului, 2 euro pentru muncitorii calificati, capabili sa construiasca cu succes spanzuratoarea si 1 euro pentru toate taxele, avizele de contructie si inchiderea circulatiei pe perioada lucrarilor. Deci, intelegeti sir, ca daca spanzuratoarea costa 5 euro, iar eu castig doar 3,99 de euro, ies in minus cu toata afacerea, nu mai vorbesc de profitul meu.

- Ei dragul meu Johny, uite aici faci tu o greseala, pe care multi englezi au facut-o inaintea ta. Gandesti englezeste, dar tu esti pe plaiul mioritic, faci afaceri romanesti si ar trebui sa te inveti sa gandesti eficient romaneste. Situatia e mult mai simpla decat crezi, si din bunatatea mea, uite, iti fac tie un favor acum, si am sa-ti explic, ce insemna o gandire eficient romaneasca. Ia sa vedem, zici dumneata ca spanzuratoarea costa 5 euro, eu zic ca costa mai putin. Pai, 1 euro e lemnul, nu il mai aduci tu din Germania, ca e mai ieftin cel chinezesc si nici nu trebuie sa mergi pana acolo, ca avem si noi mica noastra China chiar aici, la Dragonul Rosu. Doi lei, zici tu, ca costa muncitorii calificati. Pai, ii iei necalificati, din care jumate pe carte de munca si cealalta jumatate la negru, si uite ca ai mai economisit 1 euro. Zici ca avizele, taxele si oprirea circulatiei costa 1 euro, poate ca asa o fi, dar cand iesi tu pe usa asta de la mine din birou, te opresti la secretara mea, ii dai 50 de centi si ii spui de ce ai nevoie, cand si unde, iar ea iti aranjeaza treburile. Acum, ia sa refacem noi calculul: 1 euro materialele, 1 euro muncitorii si 50 de centi taxe, avize si alte cele, deci in total 2 euro si 50 de centi. Pai daca, tu castigi licitatia cu 3 euro si 99 de centi, iar spanzuratoarea costa 2 euro si 50 de centi, eu vad aici un profit de 1 euro si 49 de centi. Poate nu e mult, caci nu stiu eu, cu cat esti tu obisnuit acolo la voi la Londra, dar aici e Romania, o tara mai saraca, si trebuie sa intelegi ca poporul e flamand, iar profitul nu poate fi asa de mare, desi 1 euro 49 de centi, zic eu, ca nu-i o suma chiar de lepadat.

- Da inteleg, inteleg sir Mitica, dar pe mine nu profitul ma ingrijoreaza. 1 euro si 49 de centi e ok pentru mine. Ma ingrijoreaza in schimb spanzuratoarea, caci daca o construim asa cum zici dumneata, tare ma tem ca nu v-a mai fi instare sa spanzure cu succes magarul. Ma tem ca nu o sa-l mai spanzure deloc.

- Ei draga Johny, atat bai sa fie. Oricum era un magar politic, iar astia nu mor nici injunghiati, dar apoi spanzurati ...

De ce in Romania toata lumea vrea sa termine o facultate?

2011-09-13T21:46:00.002+02:00

Ca sa-mi ascunda complexele.

Sa ma explic: pe vremea facultatii, cand eram o studenta vesela, aspiranta la o diploma mai serioasa, am intrat prima data in contact cu majoritatea categoriilor sociale: bogati, saraci, profesori, doctori, medici, vanzatori, zilieri, oameni de serviciu, portieri, someri si asa mai departe. Ce mi-a ramas in minte de pe vremea aceea e felul diferentiat in care ma tratau interlocutorii mei. Cu cat erau mai educati cu atat ma tratau mai bine, mai respectuos, aproape ca de la egal la egal, cand era evident ca eu doar aspiram sa ajung la nivelul lor.

In schimb, cu cat interlocutorii erau mai putin educati, cu atat ma tratau mai rau. Ma tratau cu o ura nascuta din complexele lor, transmitandu-mi verbal si prin gesturi ca „tu nu esti mai buna decat noi” si aruncandu-mi constant replici despre inutilitatea facultatii.

Gaseam in mesajul lor un complex persistent pe care nu il intelegeam, ma puneau la zid cu ura toti nerealizatii, de la rude, la simple cunostinte sau vanzatoarele de la magazinul din colt, unde nu se angajau studenti.

Nu stiu daca complexul mai exista, caci intre timp m-am mutat din Romania, insa banuiesc ca s-a diminuat, odata cu suplimentarea excesiva a locurilor la facultati.

Iar tigani, romii si romanii

2011-08-10T22:46:00.004+02:00

Inca o faza naspa, cu explicatii despre romani si Romania. De data asta cu o baba poloneza. Ma intreaba ea vesela de unde sunt (ma rog, ma recunoaste dupa accent ca nu-s de-a lor), eu ii raspund la fel de vesela ca din Romania (aticipand ceea ce urmeaza), ea se schimba la fata (pe bune, chestia asta ma termina, cand ii vad pe polonezi ca se schimba la fata, cum din simpatie – asteptand sa fiu englezoica sau frantuzoica – trec la dispret), si incepe cu dumele.

Baba poloneza: Precis e mai bine in PL ca acolo (adica Romania).

Eu, fara chef dupa ce i-am vazut mutra: Eh, e tot asa. (Fals, nu e, dar nu am vrut sa-i dau satisfactia).

Ca ea stie ca e mai rau, ca a fost Ceausescu in Romania.

Eu: acum 20 de ani

Ea: nu, mai recent

Eu: exact acum 21 de ani. Am luat ca reper 1990, ca oricum era Decembrie 1989

Ea: Ca a auzit ea povesti despre Romania, ca oamenii traiau rau si Ceausescu le-a facut apartamente fara bai.

Eu (deja iritata): De fapt apartamentele comuniste din Romania erau mai bune decat cele din Polonia. Stiti cum sunt facute apartamentele comuniste din Polonia, ca au o camera impartita in doua, jumate camera si jumate bucatarie, iar bucataria nici macar nu are fereastra, ei bine in Romania asa nu s-au facut, erau mici, dar macar bucataria avea fereastra. Si aveau toate baie.

Ea: dar era rau pe vremea lui Ceausescu.

Eu: nu era asa de rau.

Ea: Pai, dumneata arati bine, dar ma rog ... pe aici Romania nu are o imagine prea buna ... cu rromii...

Eu: a, da cu tiganii, resprezinta vreo 3% din populatia Romaniei (recunosc, nu stiu exact cat reprezinta conform datelor actuale, asa ca am zi 3, doar ca sa-i explic ca is si ei acolo o minoritane, ca sa nu-si mai inchipuie ca romanii sunt tigani)

Mai voiam sa-i explic cate ceva cu diferenta dintre romani si tigani, dar s-a deschis usa si am intrat la doctor.

Pe bune, urasc chestiile astea. Deja m-am saturat. Trebuie sa se schimbe ceva. M-am saturat sa mai explic pentru tot restul vietii cine sunt si de unde vin.

Ghid de vacanta: Polonia

2011-07-27T10:19:00.003+02:00

Ce se poate face vara in Polonia? Ca sa raspund la intrebarea asta trebuie sa incep cu o mica introducere, despre clima din Polonia, care se difera mult fata de cea din Romania, iarna fiind mai frig, toamna si primavara mai noros, iar vara e mai scurta, are ziua mai lunga dar temperaturile mai scazute in jur de 19-30 de grade.

Vara fiind scurta, ea este traita la maxim, mai toate orasele mici sau mari fiind pline de evenimente, concerte, festivaluri de teatru si film, intalniri, comemorari de batalii, expozitii sau targuri. Daca doriti sa faceti un tur al Poloniei, aveti mari sanse sa nimeriti la un eveniment, ele fiind dese, caci vara e scurta si abia incap toate la un loc.

In Polonia puteti opta pentru trei locatii diferite de relaxare: la munte, la mare sau la lacuri.

La munte cea mai populara si mai aglomerata locatie este Zakopane – pe care eu personal o evit, deoarece e prea plina de turisti, eu preferand locatii mai retrase. Pentru cei care nu pot urca pe munte exista o solutie alternativa, teleschiul, care functioneaza si vara.

La mare e frumos, nisipul e relativ curat, coniferii cresc pe plaja, cihlimbarul vine cu valurile si apa e in general curata. La mare e insa mult vant, ideal pentru windsurfing, kitesurfing si navigatul cu vele, insa cam incomod pentru statul la soare, de aceea pe plaja o sa gasiti multe paravane de vant. Intreaga plaja (atat la mare cat si la lacuri) este publica, iar accesul este gratuit. Temperatura apei este mai scazuta, cam pe la 16-20 de grade, iar cea mai populara locatie este Sopot – un oras concentrat pe turism, in care se intersecteaza festivalurile cu cluburile, terasele cu expozitiile si la tot pasul se gasesc hoteluri si camere de inchiriat.

Pe lacuri in special cele din regiunea Mazury – nord estul Poloniei – se navigheaza cu barca cu vele. Navigatul cu vele este foarte popular in Polonia si veti gasi cu usurinta o barca de inchiriat. Barcile se pot inchiria cu capitan in cazul in care nu posedati permis de navigat ambarcatiuni cu vele – e suficient nivelul de timonier. Apa lacurilor este calda, iar plajele sunt un amestec de nisip si iarba.

Interesant de vizitat sunt in Polonia castelurile – in special cele teutonice – care s-au pastrat intr-o stare relativ buna. Orasele pe care le recomand cu caldura sunt: Cracovia, Wroclaw, Gdansk, Sopot, Malbork, Varsovia si Toron.

Cazarea in Polonia costa in functie de conditiile oferite, de la vreo 40-50 PLN (1 PLN = 1 RON) pana la 200-300 PLN pe noapte, in functie de conditiile oferite.

Preturile la mancare – supermarket, restaurante, baruri – sunt in general mai mici sau similare cu cele din Romania. Daca doriti (si merita prin serviciul oferit) puteti lasa chelnerilor bacsis, insa nu este obligatoriu.

Vara in Polonia

2011-07-13T11:39:00.003+02:00

De cand locuiesc in PL asta e una dintre cele mai frumoase veri, fara ploi multe, fara temperaturi de 10 grade, fara vant, doar soare, flori, fructe si fluturi.
Fructe de vara in Polonia: agris, fragute, afine, coacaze rosii si negre, mure, merisoare, zmeura, cirese si visine.

Cocktail de capsuni

2011-05-31T20:31:00.006+02:00

Ingrediente

- capsuni proaspete
- miere de albina
- smantana sau iaurt natural
- inghetata (de preferinta stracciatella - are bucatele mici de ciocolata)

Se pun in blender: capsinile, mierea si smantana. Se mixeaza circa 2 minute pe viteza turbo. Cand se formeaza pasta se adauga inghetata si se mixeaza inca 10 secunde.
Pentru un cocktail rece se pune la frigider 15 minute.

Enjoy!

Maro (2)

2011-05-27T01:21:00.003+02:00

- Încă v-am prins, l-am salutat bucuroasă pe șofer arătându-i abonamentul.
- V-am așteptat, mi-a răspuns el zâmbăreț. O zi așa frumoasă, nu puteam pleca fără de dumneata.
I-am zâmbit și eu, așezându-mă veselă pe scaunul din spatele lui.
Dimineața în autobuz e liniste, oamenii adormiți închid pleoapele, facând semn somnului dulce să revină. El se lasă așteptat și trimite în locu-i amăreala, ce umezește ochii și schimonosește gura într-un gălăgios căscat.
Știind că somnul nu vine, eu prefer să citesc, înlocuind amăgeala cu peripețiile vreunei cărți. Azi însă răsfoiesc în gol. Mă macină gândul că am uitat ceva. Nu mă pot decide ce, dar sigur e legat de Emi. Știu că m-am gândit aseară să-i dau bani de buzunar, l-am întrebat dacă mai are când desfăceam portocala, dar înainte să-mi răspundă, parcă atunci m-am tăiat. Nu-mi amintesc decât că a țipat, speriat de sângele ce curgea din degetul meu.
Mă aprind repede cand vine vorba de băiat, îl prea cocoloșesc, îl iert ușor și-l alint, dar mă atrage cu nevoia lui de iubire și ochișorii lui jucauși. Ador să-l fac fericit și privindu-l îi simpt dragostea necondiționată. Îl văd pe Alex în el, tânăr, frumos și gropițe mari în obraji. E cuceritor, misterios și sigur pe el. Pe buze are un surâs cald, urechile-i jucăușe îmi ascultă cuvintele, iar mâinile-i puternice ne desenează viitorul, ce atunci părea ideal. Acum îmi sună mai mult ireal, surâsul rece, urechile astupate și mâinile înfrânte sub povara eșecului. Iubire mai e, ar mai fi de luat, de dat, de împărțit, dar în jur gălăgia e mare. Iubindu-l, l-am iertat și am luat-o de la început, de data asta fără minciună, ură, gelozie sau ea. Suntem doar noi doi și Emi al nostru.
Acum nu mai aud țipetele, nu-mi simpt lacrimile, iar el nu mai tace. Acum nu pot decât mulțumi cerului pentru iubirea noastră, pentru că m-a încurajat să cred în noi și-n ochii lui Emi.
Scara era întunecoasă în miez de zi, betonul sunând a gol la fiecare pas al meu. În aer un miros fin de țigară, iute și dulce. M-am gândit o clipă la Alex, dar era trecut de două și el era de mult la muncă. Am învârtit cheia doar o data, ca și cum iala ar fi fost încuiată pe dinăuntru, împingând ușa surprinsă de sunetul apei din interior.
Am găsit-o în pat, cu fața în pernă și spatele gol, bucurându-se adormită de razele răzlețe ale soarelui, ce-i mângâiau pielea rozalie. Pe noptieră portocalele, cuțitul și o cană roz. Cana lui Alex, din care o serveam cu cafea de fiecare dată cand ne trecea pragul. Venea întotdeauna veselă, râzând gălăgios la intrare. Mă privea în ochi complice, admirându-mi lăudăros copilul și cerându-mi sfaturi banale. Eu îi ascultam poveștile piperate, secretele ostensive și glasul ascuțit, zâmbindu-i blândă și compătimindu-i singurătatea, divorțul și lipsa de tact. În fiecare duminică închideam visătoare după ea ușa, ignorând criticile vecinelor și ochiul mustrător a lui Alex. El nu o plăcea. Acum o priveam întinsă în patul meu, curioasă la curba spatelui ei, la pielea-i uleioasă, ce sclipea sub razele soarelui. Mă uitam la ea și la cuțitul maro de pe noptieră, gândindu-mă cât de ușor mi-ar fi să i-l înfing în spate, răsucindu-l de două ori, ca să-mi simptă suferința tăioasă în toată ființa ei haină. Iar atunci când ar vrea să răgnească de durere, sângele i-ar umple gura mânjită de gustul lui, colorându-i buzele uscate, cu care și-a dus la capăt trădatea.
Doar un gând, căci am trecut pe lângă ea ca o umbră, pierdută în valul de durere, înfășcând între degetele-mi lungi cuțitul și intrând cu pas moale în baie.

© wlfp

Maro (1)

2011-05-09T20:28:00.004+02:00

De fiecare dată când iau cartea și citesc câte un rând mă gândesc la mine.

Niciodată la el, întotdeauna la mine. Ma gândesc cu ar fi fost viața mea alături de el în armonia noastră tăcută, când ne-am fi certat urlând în spatele termopanelor albe, pe unde ne-am fi îmbrățișat amorezați unul de altul și fiecare de el însuși, de ce mi-ar fi fost teamă lângă pieptul lui aspru și păros sau pe care gropiță i-aș fi sărutat-o mai des, de parcă ar fi avut doar una.

M-am trezit de dimineață, i-am făcut copilului două ouă ochiuri și o cană de cacauă. I-am pus pachetul în ghiozdan, să nu-l mai uite iar pe masă și lângă farfurie i-am lăsat două eugenii. M-am îmbrăcat plictisită într-un costum maro, iar în jurul gâtului mi-am învârtit o eșarfă aurie.

- Iar ai fumat, am intrat repede pe ușă mirosind eșarfa, dar oprindu-mă să-i admir fața morocănoasă, dormind leneșă între cearceafuri. I-aș mai îmbrățișa odată corpul cald, dar nu am timp, așa că iau cu grijă cartea de pe noptieră, atentă să nu răstorn vasul cu portocale și cuțitul maro, ce se aflau pe ea.

- Să-l trezești pe Emi la șapte, i-am șoptit!

- Cât e ceasu? Tu pleci deja? mi-a mormăit dintre perne.

- E șase și plec, dar nu uita de copil. I-am pus ceasul la șapte, dar vezi că nu-l aude.

- Bine, hai că-l trezesc.

- Mancarea e pe masa și pachetul în ghiozdan. Două eugenii, dar numai după ce termină oul. După-masă încălzește-i mâncare din frigider.

- Mi-ai călcat cămașa?

- E pe scaun în sufragerie. Hai pa!

- La cât vii azi?

- Termin la trei, nu ajung înainte de patru, i-am strigat deschizând ușa.

Am închis-o grăbită, pașind gălăgios pe scara de beton umedă. Mirosea plăcut a flori. La parter mă lovesc de tanti Flori, ce-și termina tura de șurulit.

- Nu vezi pe unde mergi?

- Scuze tanti Flori, mă grăbesc și eu la muncă, văd ca dumneata tocmai ai terminat.

- Dar uită-te măcar pe unde mergi! Ce ești oarbă?

- Ei ce să fac, dragostea asta și e o zi așa frumoasă azi.

- Hai lasă-mă cu dragostea, mai bine ai face să-ți deschizi ochii și poate ai mai vedea ceva.

I-am mai zâmbit odată, gândindu-mă tristă la suferința ei, singură la șaizeci de ani, fără de soț sau copii. Nu cred că aș putea trăi viața ei, să nu am pe nimeni cu care să-mi împart coaja de pâine, să-mi alung soțul, sprijinul și consolarea. Orice ar fi, oricât de greu, tot nu aș divorța. Nu asta e calea fericirii. Oricâte încercările, iubirea trebuie păstrată, alintată și încurajată mereu. Trebuie luptat, nu pârăsit mișelește terenul, căci greutăți au toți și la casele mari și la apartamentele mici.

Lectia de poloneza

2011-03-24T16:44:00.003+01:00

Daca tot ma gaseste lumea cu fraza „cumpara afine polonia” macar sa le dau o mana de ajutor sa ajunga unde trebuie, adica in Polonia dupa afine, caci saracul Google ii cam duce in eroare.

Deci:

Afina (in Poloneza) – jagoda (atentie se refera doar la fruct)

Cumpar - Kupuje

Cumpar afine – kupuje jagody (ca e la plural)

Succes la cautat.

Columbenii vs adoptiile, sau doua viziuni diferiate asupra presei post comuniste din Estul Europei

2011-03-22T15:34:00.005+01:00

De doua saptamani, de fiecare data cand deschid un ziar din Romania citesc pe prima pagina Monica divorteaza de Iri sau Iri divorteaza de Monica, in aproape toate publicatiile. Cred ca doar in Ziarul Financiar nu au aparut articole legate de subiect, dar poate ma insel.

La inceput am crezut ca e obsesia ziaristilor, stresati sa-si umple paginile goale, insa intre timp a inceput razboiul, iar Sererin a fost prins cu mata (pardon, mita) in sac, dar nici o schimbare. Asa ca am ajus la concluzia ca o fi vina cititorilor, care cumpara mai cu ardoare daca stiu, ca in ziar sunt rufele murdare ale starletelor de „romanica”, mojneagul Iri si scorpia de la Izvorani, Zavo si manelistul, etc.

Intre timp in Polonia presa e plina de articole legate de noua campanie demarata de postul de radio national si prima doamna poloneza, o campanie ce incurajeaza adoptia copiilor abandonati. O solutie eleganta, la doua probleme ale societatii poloneze: interzicerea avorturilor (ceea ce are ca rezultat pe langa multitudinea de nunti in prag de iarna si un numar semnificativ de copii abandonati) si propaganda anti in vitro a bisericii catolice.

Doua tari, doua subiecte, doua societati, renascute dintr-o cenusa similara, dar atat de diferite. Si ne mai miram ca Severin a luat mita la Parlamentul European? Demisia, monsieur! Pentru mie mi-e rusine si refuz sa reprezint Romania, alaturi de astfel de oameni.

Merci de non-invitatie

2011-03-17T14:52:00.004+01:00

Candva aveam un amic si o amica. Amica mi-se parea o tipa misto, interesanta, vorbareata si de viata. Din pacate, amica mea avea ghinion in dragoste, asa ca eu m-am gandit (v-ati prins deja?), sa fac ca si in filmele americane cu bugete mari si povesti banale, adica sa-i fac cunostinta cu amicul. Amicul era mai amic, decat amica amica, avand cu el o relatie mai apropiata, il invitam de fiecare data la petrecerile mele, il vizitam intotdeauna de ziua lui cu o sticla de vin, il sunam in caz de probleme auto si il transportam la recuperare cand avea piciorul rupt. In fine, amic sincer si pe bune.

Deci, cu putin ajutor impricinuitii, amicul si amica, s-au cunoscut, s-au placut si s-au luat, exact un an mai tarziu. Ce frumos, nu-i asa? Gresit! De fapt naspa, naspa rau de tot pentru mine, atat de naspa ca de data asta nu imi voi uita lectia.

Deci, din clipa in care s-a vazut in rochie alba, cu un buchet de flori ofilite in mana si cu un da in urechi, amica mea, cea simpatica, si-a schimbat naravul, lasand in urma vesmantul de domnisoara cool si imbracandu-l pe cel de doamna cotoroanta. A inceput prin a face ordine in casa si in viata amicului, alegandu-i mobila si excluzandu-i rand pe rand amicii, locul lor fiind luat de amicii ei. A inceput cu cei singuri, care nu erau intr-o relatie, si care i-ar fi stricat probabil armonia de cupluri, necesara la reuniunile date de ei. Eu, cum eram prietena si cu ea, si intr-o relatie de cuplu, nu m-am trezit pe faras, dar constatam trista ca persoanele misto cam dispareau treptat din cercul lor.

Dupa ce a nascut, amica a devenit o mamica iritata, la tot ceea ce era in jurul ei, intreband insistent intervale regulate de timp: si voi cand faceti un copil?, dar va doriti un copil?. Incepusem deja sa ne vedem rar, eu o sunam, ea nu prea, eu o tot invitam, si cateodata ea mai venea, insa doar ca sa-mi remobileze casa, cu texte de genul: cartile astea aici nu au ce cauta, cel putin doua rafturi trebuie sa fie goale acolo jos, cablurile nu pot fi la vedere, priza trebuie ascunsa, etc., in concordanta cu nevoile copilului meu fictiv, pe care ea dorea ca eu sa-l nasc in secunda urmatoare, ca sa-i avem de aceeasi varsta.

Nu am inteles insistentele ei, pana la aniversarea lui, la care intotdeauna mergeam cu vinul si la care am fost invitata sa nu imi fac aparitia, deoarece sunt invitati doar prietenii lor cu copii.

Am ramas trasnita asa pe moment, tinand cont ca: al lor copil are de abia 1 an si nici cel mai mic habar ca is copii in jur lui sau nu, era totusi onomastica lui, iar eu i-am invitat intotdeauna.

Mda, asta e viata, daca nu vii la pachet dupa o vreme nu te mai ia nimeni. Daca la inceput esti stresata sa-ti gasesti partenerul, mai apoi esti streasata sa nasti copilul. Trebuie sa-l produci la foc automat in concordanta cu cerintele celorlati. Doar ca pe mine nu a stat nimeni sa ma intrebe ce imi doresc si cand.

Asa ca, am deschis sticla de vin, le-am multumit in gand de non-invitatie si am rememorat zicala „facerea de bine, f...... .. ... ........”, pe care o cam uitasem.

Masina de spalat vase

2011-03-10T16:14:00.003+01:00

Masina de spalat vase e una dintre cele mai destepte inventii ale omenirii. Acuma, dupa ce o am – de vreo 3 saptamani – ma tot gandesc de ce mi-a luat atata timp pana sa o achizitionez.

Ce-i drept, mobila trebuia rearanjata, modelul trebuia ales, instalatia trebuia conectata, si totusi, un efort prea mic, in comparatie cu bucuria pe care mi-o da, la fiecare trei zile, cad scot din ea gramada de vase gata spalate. Pe deasupra a fost si ieftina, (costand 1.000 si ceva de zloti, adica 1.000 si ceva de lei noi), mai putin decat televizorul, care e cam inutil, dar cum toti au unul, sa avem si noi (comportament de turma recunosc, mai ales ca nu ma uit la TV).

Sunt si minusuri la masina de spalat, cum ar fi de exemplu faptul ca trebuie sa-mi amintesc in fiecare zi, sa nu spal vasele. Instinctiv le iau de pe masa, le pun in ghiuveta si mai ca ma apuc sa le surulesc, dar imi face cu ochiul zambitoare masina de spalat.

Un alt minus e aranjatul vaselor in masina, o chestie de obisnuinta si experinta, care pana se invata necesita maini vigilente, insensibile la uriasa cantitate de grasime si ulei, ce se v-a lipi pe ele, in procesul de rearanjare a vaselor. Un alt efort mic, pentru un scop atat de mare.

Banc intre barbati de 8 Martie

2011-03-10T15:14:00.005+01:00

- Cu ce se ocupau femeile care au initiat ziua internationala a femeii?

- Erau proprietare de florarii.

Lor

2011-02-24T12:01:00.003+01:00

Incerc sa schimb lumea, sa indrept mentalitaile si obiceiurile gresite, sa aduc lumina si viziune in greselile lor, sa le spun: „Hei, dar nu veziti ca gresiti? Opriti-va o secunda, dati un pas in spate si priviti pe ansamblu locul in care va aflati.”

Ei ma privesc cu mirare, si-mi arunca iritati o mie si una de argumente, pe care le stiu deja pe de rost, caci le-am invatat pe cand le recitam si eu altora, izvorate din greselile de gandire post-comuniste romanesti, din lipsa de mobilitate si de intelegere a esentialului.

In vine sa le zic: As tacea, daca as sti ca intr-o zi va veti realiza greselile, veti privi pe ansablu si veti constata: „Da, intr-adevar, toate astea nu au rost, sunt inutile si ma tot dau cu capul de ele in van.” Dar asta nu se v-a intampla niciodata.

Asa ca tac, inainte de a rosti primul cuvant, imi cumpar inca un bilet de avion si fug. Unde? Spre fericirea mea, asa cum incerc sa mi-o contruiesc eu, acolo unde pot sa uit de nefericirea lor, pe care singuri si-au creat-o. Si numai singuri pot iesi din ea.

Traduceri NEautorizate si un concurs

2011-02-09T12:19:00.007+01:00

Mai jos mi-am permis sa traduc pentru polonezi, un articol foarte documentat si plin de inspiratie dintr-o revista pentru femei cunoscuta, din Romania. Accidental, din neindemanare l-am scris tot in romana.
Bineintele, cine ghiceste revista primeste un cadou. Marca nu o ghiciam, ca aia cam au obiceiul sa de-a pe toata lumea in judecata.

Marca XYZ este cea mai bestiala marca de produse de lux din lume, asta nu pentru ca asa zic eu, care nu-i permit nici macar un ac de cusut de la ei, nu mai zis de genti, pantofi, curele sau ochelari, la care nici macar nu-mi permit sa visez, dar pentru ca asa zice toata lumea si daca lumea asa zice, inseamna ca asa e, dupa mintea mea.

Marca XYZ vine in Romania. Ca sa-si faca reclama adevarata cum se poarta pe la noi, nu, nu din aia pe o pagina intreaga de revista cu o fata draguta si o geanta banala langa ea, ci din aia mascata, care chiar functioneaza, in stil de articol inteligent si foarte lingusitor, scris de o editoare moderna, asa ca mine. In acest scop eu si sefa mea (care oricum nu face nimic, dar fara de care nu ma pot deplasa decat la WC) ne-am intalnit cu doua doamne dragute, parfumate si foarte machiate de la firma respectiva. Ele ne-au contactat. Da, ne-au contactat, si nu pentru le-a zis cineva, deci nu le-a zis nimeni (ati auzi, dar oricum am sa mai repet chestia asta de 3 ori in articol) ca avem preturi acceptabile la astfel de articole, cu succes nebun la fraieri, care chiar cred, ca tot ce e scris acolo e pe bune, ci pentru ca doamnele ne-au vazut revista, pe un raft in hotel, va da-ti seama ce noroc pe capul meu, si cica au citit-o sau ceva, adica au rasfoit-o, ca ele nu vorbesc de fapt romana.
Doamnele dragute ne-au invitat la Paris, ca sa ne impresioneze, ceea ce au si reusit usor si ieftin, si ca sa-mi de-a mie material pentru articol, sa nu scriu cumva din imaginatia mea saraca si pe urma sa arate neprofesional, mai bine, au zis ele, sa scriu de la locul faptei, de la sediul firmei lor, ca sa arat si eu umblata printre cladiri frumoase din Franta. Si eu am zis: DA!
Si am plecat, de indata ce mi-a cumparat sefa bilet, adica ne-a cumparat, ca fara de ea nu puteam pleca.

Marca XYZ e cea mai tare, va transmit in direct de la locul faptei, si creteti-ma nu spun asta numai pentru ca is super impresionata de francezii astia draguti care ma baga in seama, ci pentru ca au cele mai frumoase produse lume, din care nu-mi permit nici macar o agrafa de par, dar pe care am sa o visez cu siguranta la noapte, caci am vazut-o in vitrina magazinului lor, si din fericire mi-o pot inchipui cu logo-ul pe ea.

In incheiere va reamintesc ca XYZ sunt cei mai tari, isi deschis magazin in Bucuresti, si lunar, pe langa banii de chirie, intretinere, mancare, cosmetice marca Dragunul Rosu, reviste Cosmo si haine de la Zara, promit sa-mi pun de-o parte si cate o suma pentru agrafa de par XYZ. Sper ca in urmatorii zece ani sa reusesc sa mi-o cumpar ... editor Singura Revista Bestiala de Muieri

Profesoara de romana

2011-02-06T22:12:00.002+01:00

Prima data am scris poezie in clasa a saptea, in generala. A intrat in clasa profesoara de romana si ne-a spus ca e un concurs de poezii. Bineinteles ca s-a uitat prima data spre preferatii ei, printre care eu nu eram, caci mie nu-mi prea placea sa invat comentarii pe de rost si faceam ore in particular cu altcineva.

Atunci m-am gandit, ca nu o fi prea greu sa fac si eu o rima si am pus trei poezii primitive pe o coala de hartie. Nu am avut insa curajul sa i-le inmanez, probabil intimidata de stilul ei, ce-ti transmitea prin fiecare por ca esti un nimeni, nesemnificativ pentru ea.

Am scris a doua oara in liceu, asa intr-o toamna, o poezie, pe masa din bucatarie, privind melancolica un apus de soare rosu si auriu. I-am aratat-o unei prietene, ce scria si ea. Mi-a dat cateva indrumari de stil, cam ce si cum ar trebui sa transmita o poezie, cumpletate de cateva sfaturi despre cum se scriu poeziile. I-am aratat poeziile profesoarei de romana din liceu. Ea le corecta, le mai ajusta cu cate un cuvant si atat. Niciodata nu le-a criticat, nu le-a laudat, m-a lasat libera sa-mi gasesc calea, stilul si aprecierea. Cateodata mai participam la concursuri, mai primeam cate o carte, mai publicam intr-un ziar, si ma intalneam cu profesoara din generala, neschimbata la fizic si probabil in caracter, dar vazand-o intr-o lumina noua, printre alte capete mai luminate ale literaturii, o gaseam mica, mica de tot, neinspirata, neoriginala, o copie a ceva ce vrea sa reflecte literatura. Probabil cine era ea.

Artist sau om

2011-02-03T11:13:00.003+01:00

Omul e conectat la realitatea pe care si-o creaza in jurul lui, pe care ceilalti i-o servesc sau i-o impun. E trist, e vesel, mereu interactioneaza, are responsabilitati si indeplineste cerinte. Omul isi gandeste, si isi judeca fiiecare secunda, isi analizeaza orice pas si cuvant pe care il face.

Artistul e conectat la actul creatiei, isi urmareste originalitatea si isi cauta perfectiunea. Artistul e indiferent la lume, nerabdator si iresponsabil, nu-si masoara cuvintele si nici nu-si planuieste reactiile, traieste si se desfasoara prin arta sa.

Cred sincer ca omul devine artist cand inceteaza sa il mai preocupe ceea ce cred altii despre el si munca sa, cand intelege ca nu are nevoie de aprobarea nimanui ca sa se manifeste. Unii artisti sunt de chixuri, altii sunt geniali, cativa vor fi doar mediocri, dar toti sunt liberi, sa interpreteze ceea ce cred, in modul pe care il gasesc de cuviinta.

Implinirea vine in timp, cand peste ani, isi revad munca si cum un simplu DA, isi confirma doua lucruri banale: Da, imi place, Da e a mea.

Bolnav in Polonia

2011-01-25T12:42:00.003+01:00

In Polonia nu-i practic sa fii bolnav la inceput de an, caci niciodata nu stii care centru medical nu are contractele semnate cu casa de asigurari si cu medicii.

In restul anului a fi bolnav nu e mare lucru, majoritatea cabinetelor medicale fac rezervari prin telefon, suni si te programezi pentru ziua curenta sau zilele urmatoare, dar in aceeasi saptamana, de obicei nu poti face rezervari pentru saptamana urmatoare, deoarece asistentele nu stiu programul medicilor. Daca ai o urgenta si nu mai sunt vizite libere, de obicei asitenta te indemna sa vii la cabinet si sa intrii intre vizitele programate. Nu platesti nici un fel de taxe pentru asta, iar o parte dintre medicamente (de obicei antibioticele) sunt compensate (ceea ce le face mai ieftine decat in Romania). Daca un medicament este compensat, este compensat pentru toata lumea, nu doar pentru anumite categorii sociale, si ca sa-l primesti la pretul redus trebuie sa ai scris pe retata numarul PESEL (CNP-ul la noi, pe care strainii il primesc daca se inregistreaza).

Antibioticele se primesc in Polonia doar pe baza de reteta, nu le poti cumpara direct de la farmacie si daca le iei pe cale orala, intotdeauna medicul iti prescrie si un preparat pentru repararea bacteriilor din stomac.

Daca situatia e destul de roz cu vizitele la medicul de familie, vizitele la specialist sunt mai tragic-comice, caci daca vrei sa te intalnesti cu un oftalmolog, sa se uite la amigdalitata ta acuta si dureroasa, ii poti face programare peste o luna, cand deja ti-a trecut de mult.

Datorita acestei situatii cabinetele medicilor specialisti sunt de obicei foarte solicitate, o vizita variind intre 50 si 100 de zł, in functie de marimea orasului in care se afla cabinetul, localizarea lui si faima doctorului.

Pentru cei ce au abonament la centrele medicale private, tot mai populare si deja parte normala a pachetului de salariu, vizitele la specialist mai accesibile, printr-o simpla programare la telefon sau pe internet, si cu un termen de asteptare de 2-3 zile, in cazuri speciale de maxim 3 saptamani.

Multa sanatate J

O dragoste (2)

2011-01-23T16:08:00.005+01:00

Dintotdeuna am avut doua vise: sa cunosc lumea si sa-l intalnesc pe EL. Am pasit pe cararea ce mi-a intins-o destinul hotarata si bucuroasa ca ma aflu si eu pe un drum. Am primit toate obstacolele cu seninatate, fiind constienta de nevoia lor. Am luat decizii bune, hotarate, gresite, sovaitoare sau trasate de altii pentru mine. Dupa vreo zece ani de drum, intr-o zi am tras linie si am socotit. Am realizat lucruri marete la care nu ma asteptam, pe care nici eu nu le anticipam, am vazut parti din lume despre care citeam doar in carti si visam cu ochii deschisi pe perna moale. Am cunoscut lumea si inca o mai cunosc. L-am intalnit insa si pe EL.

Iubire

Nu ca nu as fi iubit, am iubit cu patima dintotdeuna, cu lacrimi de foc si ochi de jar, cu nopti nedormite, cu iluzii si promisiuni. Am iubit fara obstacole, cu obstacole, fara de margini sau masura, am facut atata risipa de iubire si totusi parca n-am iubit destul. Am iubit pe unul, apoi pe altul, pe mai multi, pe toti, am iubit pe fiecare si in toate am iubit placerea de a putea iubi. Cateodata mai mult decat i-am iubit pe ei. Si dintre toti si toate, cei sigur e ca l-am iubit pe el. L-am iubit din prima clipa, din totdeuna si il mai iubesc inca.

Nu e excentric de frumos, nu are par de aur sau cal alb. E un barbat normal, ca si oricare, si pentru oricine un barbat aratos, natural, cu ochi jucausi, buze delicate si zambet iscoditor.

Dar pentru mine el e mai mult, mult mai mult decat o simpla catalogare de frumusete sau uratenie fizica. Caci eu nu m-am uitat mai niciodata la forma, privind mult prea intens continutul. Nici nu i-am vazut trasaturile prea bine, in prima clipa cand m-a chemat la el, iar mai apoi cuprinsa fiind de mirajul interiorului, nu mi-am mai indreptat privirea inspre ceea ce se vedea din afara.

Un moment

O dupa-amiaza trista de toamna, cu soarele plictisit si strugurii inca necopti. Sta sa ploua de dimineata, iar pe alocuri vuiesc cativa stropi razleti.

Ulita pustie s-a umplut de oameni pusi pe vorba si bucurosi. Stau posaca si nelinistita intr-un grup de prieteni, cu care indrug cateva cuvinte, despre banalitati. In minte il am pe EL, caci tocmai l-am vazut. M-a vazut si el pe mine, iar inima razleata mi-a stat in loc. Recunoaste ea mult prea bine zambetul lui de foc.

Acum astept, cu mii de ace, infipte in talpa piciorului. Nu le vad, dar sub carapacea de epiderma simpt constant intepatura lor. Nu mai am stare, e primul semnal, si graiesc vorbele repede, cateodata chiar fara de sens. Cine ma cunoaste indeaproape imi stie secretul purtarii fara de noima.

Astept cu nerabdarea in brate, sa vina sau sa nu vina, dar macar sa stiu. Tot ce pot face e sa stau suspendata, cu acele in talpa si cuvintele pe buze, printre chipuri mirate si complet plapande.

Nimic. Si in linistea cruda, ma agit doar stupid si fara masura.

Mai ca lasasem speranta sa-si ia zborul, cand sosete langa mine. Ma ia langa el, si-mi zambeste. Ii raspund cu un zambet si ma las coplesita in bratele lui.

La despartire speranta creste, si nerabdarea si dorinta, dar stiu ca am luat cu mine o particica a intregului nostru, aceea bucata ce ma v-a calauzi pana la urmatoarea intalnire.

Jumatate

Cateodata ma gandesc ca poate e el jumatatea. Jumatate de pahar, de gand si de cuvant lipsa. Daca e el, atunci stiu ca ne vom intalni, ne vom zambi si vom avea aceea a doua sansa. De nu e el, atunci nu am nici un regret, nici tristete si nici ciuda, caci cunoscandu-l viata mi-a dat putere si vise, pe care numai lui i le-am soptit. Mi-a dat o iubire, pretios de frumoasa, fara de care as fi fost mai goala, mai putin zambareata si mult mai trista, mult prea reala.

Provocare

Candva am irosit momente, ganduri si dorinte. Le-am pus pe altarul jetfei si le-am dat foc cu o mana bucuroasa. M-am ridicat in slavi pentru sacrificul facut, ce nu mi-a servit la nimic. Jertfa mea, bucuria altora. Sufletul meu, chinul meu.

Am provocat destinul si l-am bajocorit. L-am luat in ras si am cazut in capcana lui. Am uitat ce vreau si m-am lasat cuprinsa de cuvintele frumoase si inselatoare ale altora. Am uitat de visul meu si am transformat in virtute rezistenta fata de EL.

EL, care nu m-a uitat, care mereu m-a chemat, care nu mi-a promis, dar a venit. EL care imi zambeste acum discret, imi vorbeste dintr-un suflu si strange tare si autoritar mana celor delegati sa ma protejeze. EL care cu un sarut delicat, imi arata inca simpte.

Destin

Cand iti da, destinul iti da cu doua maini. Iti pune in cale podul peste care nu trebuie sa faci decat un pas ca sa ajungi la fericire. Destinul iti aseaza in brate iubirea, modeleaza timpul, oamenii si evenimentele, in asa fel incat sa ai parte de momentele cele mai frumoase de iubire. Destinul iti aduce in dar linistea celor mai mari nelinisti si bucuria celor mai mari tristeti. Destinul e generos, face risipa de sanse si te impinge mereu spre cel ales.

Madalina

2011-01-21T15:58:00.002+01:00

In departare, o line rosiatica, prinsa intre doi nori albastrii ne aminteste ca exista un soare.

Sa ne oprim o clipa, sa o privim si sa ne bucuram ca o putem vedea.

Pentru cineva drag soarele nu mai straluceste de cateva zile, regrete tarziu caci nu i-am putut spune cat de mult a contat pentru mine.

Pestea ea pamantul, peste noi tristetea

Si nicicand cuvantul

Nu-i reda tineretea.

A plecat, e dusa

Si nu ne vom mai intalni,

Is atat de trista,

dar nu-i mai pot zambi.

O dragoste (1)

2011-01-15T15:47:00.007+01:00

Ganduri

O clipa de neatentie si am pierdut cateva randuri despre EL, pe care le-am cautat mai apoi inebunita. Nu le gaseam si ma agitam cu gandul la ele, de fapt la el. Am sa mai scriu inca multe randuri de acum inainte despre el, insa fiecare bucatica e speciala, e partea unui intreg, e irepetabila si imposibil de inlocuit, caci gandurile mele pentru el, desi aceleasi mereu, capata de fiecare data alte forme de exprimare.

Dupa ce le-am gasit mi-am tras rasuflarea si am zambit victorioasa. Nu le-am citit, dar stiindu-le in siguranta mi-am putut continua cautarea. Cautarea lui.

Zambet

Asa e si cu el. In caut mereu, imi doresc sa-l vad, sa-l ating, sa fiu langa el. Dar fara sa indrasnesc sa-i spun ca inca mai simpt aceea atractie nebuna, fiorul rece si miscator din stomac. Il privesc doar si tac. El galant imi ia mana, o saruta si imi zambeste.

De data asta nu am scos nici macar un cuvant, nu u am avut puterea nici macar sa suspin, nu am indraznit nici macar sa-mi inclin capul intr-o parte. Am zambit insa, doar pentru el, un zambet larg construit cu buzele mele moi, cu obrajii rosii si ochii mari, deschisi si sclipitori.

Zambetul iubirii mele.

Revedere

Cand stiu ca trebuie sa-l intalnesc sunt fericita si euforica de dimineata. Mult prea bine dispusa, mult prea vesela pentru altii si mult prea indragostita de el pentru mine.

Gandurile imi sunt la chipul lui, la zambetul lui strengaresc, la ochii calzi si iscoditori, la mana lui atunci cand o va atinge pe a mea, la buzele lui, ce le lasa sau nu imprimate pe mana mea, la tot ce i-as putea spune, la tot ce mi-ar putea raspunde, la tacerea ce se v-a lasa intre noi si la galagia inimilor noastre.

Si toate gandurile acestea ma rascolesc de la primele raze ale diminetii. Pe urma le iau cu mine in timp ce ma imbrac, cand imi aleg cu o mana ganditoare si extrem de atenta hainele, cand imi pun cu delicatete si fermitate machiajul sau cand imi potrivesc cat mai sic bijuteriile.

Dintotdeauna

Din prima clipa am simptit ca il cunosc de-o viata. Nu mi-a fost niciodata strain sau necunoscut. L-am inteles intr-un fel anume si l-am simptit aproape in ganduri si cuvinte. Nu aveam cum sa-l judec sau sa-l contrazic, cand amandoi gandeam aproape la fel, cand amandoi simpteam aproape la fel.

Pe cat de ridicola e iubirea neimpartasita, pe atat de fireasca era legarea dintre noi.

Avea curaj. Avea dorinta. Si eu aveam nebunia zilelor fara de el, nerabdarea reintalnirii si nevoia de el.

Era greu de explicat altora, caci ei nu intelegeau, desi ne vedeau hipnotizati unul de altul, de fiecare daca cand ne intalneam.

Timpul

De unde era sa stiu atunci ca doar timpul iti poate arata marea iubire, prin el filtrandu-se adevaratele sentimente de cele inselatoare, ca un oceanul ce spala de maruntisuri plaja sa, lasand in urma doar scoicile mari si frumoase.

Ma uit in ochii mei printr-o oglinda si doua lacrimi mai ca se rostogolesc afara dintre pleoape. Sunt lacrimi de iubire pe care refuz sa le eliberez si le patrez ca amintire pentru el. Le tin cu mine, o amintire vie a momentelor noastre.

De-ar fi sa dau timpul inapoi, de as avea puterea sa ma duc spre mine insumi in trecut mi-as sopti ca el e acel, dupa care am sa suspin peste ani, ca toti ceilalti se vor dovedi niste desertaciuni, baloane de sapun frumos colorate ce se vor sparge la prima atingere.

Mi-as spune sa pretuiesc mai mult fiecare clipa petrecuta alaturi de el, fiecare sarut si zambet pe care mi-l v-a darui. M-as indemna sa lupt pentru iubirea ce pare imposibila dintre noi, sa incerc marea schimbare si poate, cumva timpul ne v-a da mai mult ragaz, sa-l petrecem impreuna.

A doua sansa

Ma gandesc tot mai des la el in ultimii ani, la serile tineretii mele in care imi povestea la lumina lunii despre viata, dragoste si destin.

Candva simpt ca vom primi o a doua sansa, o vom primi-o caci o meritam. Caci nu degeaba viata ne-a aratat ca cel de langa noi exista, ne-a lasat sa il simptim, sa il atingem si sa ii vorbim. Ca nu ne-a dat inutil clipe minunate, ore de zbucium si liniste, in care cuvintele si gesturile ni s-au potrivit perfect. Ca nu ne-a aratat fara de folos cine e acel ce ne face inima sa vibreze, logica sa scartaie si nerabdarea sa creasca.

ã wlfp

Alexa spune povesti

2011-01-12T13:33:00.000+01:00

Un nou an, o noua provocare.

Dintotdeuna mi-a placut a spune povesti, despre oameni, animale sau obiecte. Povestile sunt pentru mine un fel de filme, putin mai artistice, mai dificile, ce cer privitorului o nota de imaginatie. Trimitand povesti la diferite concursuri si asteptand indelung si in zadar un feedback, and realizat ca cel mai mult ma intereseaza nu rezultatul concursului, ci un semn, ca cineva a citit povestea mea, ca are o impresie despre ea, o idee sau poate o identificare.

Am realizat ca nemurirea scriitorului nu sta in rasplata unui premiu, ci in cuvintele lui purtate de alte minti.

Am evitat sa-mi public povestile pe blog, de frica ca cineva sa nu mi-le fure, sa mi-le macelareasca intr-un plagiat fara culoare si fara suflet. Mai tarziu am realizat, ca nici un autor adevarat nu fura povesti si nu-si insuseste poezii, caci asta ar insemna o recunoastere a neputintei lui de scriitor.

Povestile sunt si vor ramane ale autorilor lor, caci se nasc din ei, si doar de ei pot fi modelate si remodelate.

Provocarea se numeste „Alexa spune povesti”, si sub aceasta eticheta voi incerca sa public in fiecare luna cate o poveste, a mea sau a altora, a oricui v-a dori sa-mi trimita una la wlfp_blog@yahoo.com.

Marea Finala

2011-01-09T17:54:00.002+01:00

Azi in Polonia e o zi de cantece, veselie si daruire.

In fiecare an, in prima sau a doua duminica din ianuarie are loc “Marea Finala”, un eveniment caritabil de proportii nationale organizat de Wielka Orkiestra Świątecznej Pomocy (Marea Orchestra a Filantropiei Craciunului).

Pe strada, in centrele comerciale, in salile de spectacole sau alte locuri publice se tin concerte si licitatii, voluntarii strang bani, inamanand darnicilor inimioare. E un eveniment national, in care fiecare se implica, de la mic la mare, cu putin sau mult, in urma caruia se v-a cumpara aparatura medicala moderna cu care vor fi dotate spitalele pentru copii.

Ce-am despachetat de la Mos Craciun

2010-12-24T19:12:00.003+01:00

- bluza
- libelule (bratara si cerceii)
- crema
- poseta

Ce-am impachetat pentru Mos Craciun

2010-12-24T19:11:00.005+01:00

- atlas

- cravate

- plovere

- cosmetice

- dictionar

- ciocolata

- jucarii

Wigilia (masa din Seara de Ajun)

2010-12-24T19:01:00.005+01:00

Wigilia este masa din seara de ajun, ce se sarbatoreste in PL pe 24 Decembrie, de obiceiu, dupa lasarea intunericului si aparitia primei stele pe cer.

Pe masa se aseaza 12 feluri de mancare, simbolizand cele 12 luni ale anului, din care fiecare trebuie sa guste, toate de post (adica fara carne). Din meniu nu lipseste supa de sfecla rosie, crapul sau pierogi. In functie de zona, se manaca de asemenea saramura de peste sau pastrav.

La masa se aseaza intotdeauna o farfurie in plus, pentru un eventual strain, care daca ar bate la usa ar fi bine primit si servit cu bucatele mesei din ajun.

Ospatul incepe cu citirea Evangheliei, dupa care este rostita o rugaciune (de obicei Tatal Nostru), urmata de impartirea painii sfinte – opłatek – paine nedospida facuta din faina si apa.

Fiecare ia in mana cate o bucata si o imparte cu ceilalti, insotita de urari de sanatate, fericire, etc.

Dupa aceea se aseaza toti in jurul mesei, manca, canta si la sfarsit isi impart cadourile.

Traditii de Craciun

2010-12-20T23:52:00.003+01:00

In fiecare an in preajma Craciunului undeva acasa, in RO, romanii mei tau porcul. Gatesc din el carnati, cardobosi, tobe, slanina afumata, jumeri, sunca si alte minunatii, pe care le pun la congelat, la afumat sau la sarat, pana tarziu in primavara, cand apar primele legume si isi schimba bucatele din camara.
In fiecarea an, obiceiul lor se naste din aceeasi necesitate, de a-si asigura bunastarea lor, a copiilor si nepotilor, peste iarna grea si friguroasa. La tara sau la oras, scoliti sau analfabeti, frumosi sau urati, tuturor le e foame, toti au dreptul la hrana si cateodata porcul e norocul lor. Asa cum furnica din poveste isi aduna merinde, tot asa si romanul taie porcul, crescut de el sau cumparat, il imparte cum crede de cuviinta si se bucura caci va avea ce manca.
***
In fiecare an le povestesc polonezilor despre aceasta traditie minunata, necesitate imbinata cu obicei, iar ei melancolici imi raspund ca, candva, de mult si ei aveau aceasta traditie, taiau un porc sa aiba ce manca peste iarna, duceau si la vecini, sa aiba si ei ce manca, si se gospodareau fericiti fara sa moara de foame, cu bunatati neambalate in plastic, neconservate si ne aromatizate cu E-uri. Imi mai spun cu tristete cum obiceiul s-a pierdut, cum in vremurile noastre, se multumesc (caci nu au de ales) cu cumparatul de la magazin, la pret de promotie a trei felii de carnat, a catorva rosii apoase si a castravetilor fara de gust.
Sunca – aia din picior de porc, cruda si afumata, cum spaniolii mananca la aperitiv – nui de oricine, caci e la 80 de zloti (lei) kilogramul.
Cei mai instariti bat drumurile de tara, cateodata si 100 de km dus si 100 intors, numai sa ajunga la vreun fermier sau restaurant de tara, in care inca se mai vand produse locale, faimoasa untura amestecata cu carne, smalec pe poloneza, carnati sau cate un cardabos (kaszanka).
***
In fiecare an citesc in presa din tara, despre obiceiul barbar, rusinos si primitiv al taiatului porcului. Ma arde pe creier si in inima fiecare cuvant, ma intristeaza pana la suferinta degetele acide ale cate unui „ziarist” ce se inflacareaza in a ne omora incet si sitematic traditiile, an de an, in a ne convinge ca suntem barbari, doar pentru ca la baza piramidei nevoilor se afla mancarea, ca suntem prosti doar pentru ca mai avem o resursa de hrana in afara de cea aflata pe rafturile mucegaite ale supermarketurilor.
In fiecare an citesc comentariile scrise in sila, de oameni ce si-au uitat originea, pentru care sarbatorile se traduc in pungile cu marca Zara, asezate alfabetic sub bradul de plastic, cu globuri de aceeasi culoare, fara colindatori si cozonaci. Ei nu inteleg traditia, decat pe cea americana, in care cumparaturile sunt sfinte, iar mancarea se ia doar de la fast food.

Ei nu inteleg ca ce avem noi mai sfant, mai special si de valoare sunt traditiile si obiceiurile, fara de care suntem doar forme fara fond.

Cum se voteaza in Polonia

2010-11-22T21:22:00.002+01:00

Ieri am fost pentru a doua oara la vot in PL. Mi-am intins pasaportul, m-a cautat doamna pe liste, am semnat si mi-am primit buletinele de vot.
Am primit doar doua – unul pentru primar si celalat pentru consiliul local (polonezii primeau inca doua, si pentru autoritatile regionale).
Mi-am luat buletinele in primire, doua coli, una mica – cu canditatii la functia de primar si una mare – cu candidatii pentru consiliul local, si am purces spre mesele de voatare. Trei mese cu trei scaune, cu sase paravane de votare asezate in zigzag (cica de intimitate).
In PL se voteaza cu pixul, se face un „X” in patratelul candidatului favorit. Se alege persoana, atat la primar cat si la consiliul local, dar pe ansamblu partidul trebuie sa ia un minim de voturi ca sa-i intre membrii in consiliu.
Mi-am marcat optiunile, am impaturit hartiile si le-am bagat in urma.

Ce mi-a placut: relaxarea din sectia de votare, lipsa de fataiala si nebunia cu stampilele; ca se voteaza persoana, nu partidul.
Ce nu mi-a placut: lipsa de intimitate; faptul ca trebuie sa-ti ascunzi optiunea cu mana sau intorcand pagina, daca vrei sa-i patrezi secretul. Cabinele chiar ar fi fost utile.

Orientarea turistica – pentru amatori

2010-10-19T12:46:00.003+02:00

Orientarea turistica e un sport relativ nou, importat din Scandinavia, ce are multi fani in PL si incepe sa prinda si in RO. Orientarea turistica e un mix, intre citirea hartii si orientarea propriu zisa in teren, cu scopul gasirii unor puncte de control si parcurgerea traseului intr-un timp cat mai scurt.
Pentru amatori, traseul de orientare este de obicei parcurs cu harta si busola. Participantii primesc o harta speciala, pe care sunt marcate punctele de control (de obicei cu rosu).
Aditional au la indemana busola, ce ii ajuta sa se orienteze, in cazul in care harta e insuficienta.
Pe o carta speciala, vor nota punctele de control, iar sfarsitului traseului culmineaza cu intoarcerea la baza sau punctul de plecare.
Traseul pote fi fix (marcat permanent) sau mobile (marcat temporar).
Traseul celor de la Biounivers este fix, punctele fiind reprezentate de panouri informative.

Mai multe despre orientarea turistica si folosirea buselei gasiti aici sau aici.

Distractie placuta!

Stenogramele Vantului

2010-10-19T09:39:00.004+02:00

Mi-am petrecut aseara jumate de ora citind stenogramele (si comentariile aferente) aduse de vant, dar nu mi-a parut rau. Am realizat iar cu tristete cat de romanesc e vantul asta ce bate in casa la noi, luandu-ne cinstea, onoarea si integritatea, dar lasandu-ne in urma-i iluzia libertatii, aia pentru care s-a luptat poporul prost. Pacat ca vantul nu ne-a lasat si niste manuale de instructiune ale libertatii lui, ca om fi noi un popor prost, dar macar sa fim si unul informat.
Dar ne bucuram ca totusi au aparut stenogramele astea, o sa le citim, le bagam bine la cap si ne conformam.
Cat despre vant, daca vrea sa se faca furtuna, si are nevoie vlastar tanar de 19-20-21, ii recomandam sa-si faca un blog, unde sigur sa vor gasi destule paparude sa-i aduca laude si sa-i cada la picioare, ca doar integritate nu mai avem, a dus-o vantu.

Biodiversitatea in imagini

2010-10-14T18:27:00.003+02:00

Biodiversitatea - super traseu tematic in judetul Alba

2010-10-14T14:59:00.007+02:00

Unde mergem? Cheile Valisoarei!
Unde vine asta? In judetul Alba.
Si ce gasim acolo? Traseul tematic Biodiversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei.

Orientarea turistica e o activitatea minunata de petrecere a timpului liber, mai ales pentru cei care s-au saturat sa-si petreaca toata duminica in jurul gratarului cu mititei si a sticlei de bere, si vor sa faca un pic de miscare si sa se bucure de natura.
In acest scop in depresiunea Trascaului (judetul Alba) asociatia Biounivers a inaugurat traseul tematic Biouniversitatea - comoara ascunsă în Cheile Vălișoarei, usor de parcurs si accesibil pentru toate categoriile de varsta.
Traseul este impartit in doua tronsoane (de cate 2-3 ore fiecare), iar din loc in loc turistii vor gasi panouri informative cu speciile de plante si animale ce traiesc in zona. Punctele cheie prin care trece traseul sunt pesterile Puculea si Sandului si varfurile Bogza.

Daca treceti prin zona, nu ratati traseul tematic, va recomand, mie mi-a placut mult de tot.
Daca stiti pe cineva interesat de petrecerea timpului intr-un mod placut trimiteti-i informatia.

Momente

2010-10-13T20:06:00.003+02:00

Exista momente in care oamenii iti tradeaza increderea. Se intorc cu spatele la tine intr-un mod miselesc, las, neasteptat de dureros si greu de reprosat. Cel mai mult doare cand fac asta oamenii la care te asteptai cel mai putin, in mainile carora iti puii sperantele, viitorul, avutia, cu care iti faci planuri si in cuvintele carora te increzi. Cand le dai tot, iti zici ca asta e un om, nu un animal fara de cuvant, fara de valori, iar cand ei iti iau tot, scot la suprafata cat de animal e omul, ascuns sub un zambet fin sau o gluma reusita.
Si atunci ce faci? Te intristezi, te inchizi, astepti sa treaca timpul si speri, speri ca intr-o zi, cand tu vei fii in locul lui ... sa fii mai bun, sa fii mai drept, sa fii om.

Al meu DACA

2010-09-19T22:58:00.001+02:00

DACA le-as expune oamenilor ce gandesc, ei ar ramane mirati
Uitand de viata lor, ar judeca intristati, cu lipsa de umor
A mea mica fiinta, firava si nesimtita
Ce-as scos din a ei minte, un gram de simtaminte
De-au ramas toti cascati, cu guri alungite, fete palite
In fata replicilor mele reci, adevarate, dureroase
Inutil de lucioase, in acest rai pamantesc.

DACA i-as povesti iubitului meu totul despre mine, el ar ramane socat
Total dezechilibrat, cu o mana in aer si o pofta nebuna
Sa-mi trozneasca fata rosie, nerusinata si alintata,
De prea multe guri nebune, pacate si ceaune cu otrava iubirii,
Minciunile mele, rasturnate si ele, iar el complet nebun
De amorul crud, caci fecioara n-am fost, decat intr-un vis prost
Din care m-am trezit, in copilarie.

DACA ti-as spune tie, toate secretele mele, maine mai vei fi uitat
Intr-o biblioteca mare, in care bagi o carte, sa o omoare
Singuratatea si praful, tacerea sau glasul ignorantei tuturor,
M-ai parasi ca pe o lepra, aruncata in strada, printre alte gunoaie
Toate nefolositoare, de prea mult banal, familiaritate si lipsa de original
Reprosandu-mi misterul, simplitatea si adevarul
O sinucidere trista, dintr-o greseala stupida,
Caci ti-am spus tot.

Bruxelles in imagini

2010-09-07T15:27:00.004+02:00

Jurnal de calatorie: Bruxelles

2010-09-06T23:34:00.003+02:00

Am ajuns dupa-amiaza. Orasul calm, prafuit si obosit dupa o zi de munca. M-am ratacit pe aeroport, confuza de sosirile si plecarile din acelasi punct, dar atobuzul l-am gasit usor.
M-am asezat pe scaun si-am deschis ochii larg ochii asteptand minunatii.
Autobuzul s-a oprit in inima orasului, marcata cu cercuri de stele, intre cladiri inalte de sticla si otel. M-am coborat, facand restul drumului la pas pe stradute pietruite, admirand casele nobile, impodobite cu garduri de flori si gradini de lavanda.
Am ajuns intr-un cartier mixt de culori si limbi, in fata unei case albe, unde la primul etaj, intr-un apartament sic ma asteptau cu caldura prietenii.

Mi-am inceput a doua zi cu o plimbare prin parcurile verzi si pustii ale orasului, captivand in fotografii statui singuratice si copaci inalti. Am mai fotografiat niste rate, ceva ciori si am ajuns la Parlamentul European, unde orele de vizita deja expirasera. Am cautat spiritul vechi al orasului, intrand in cateva galerii si magazine de antichitati. Preturile m-au socat si am iesit asa cum am intrat, cu mana goala.
Ca in orice oras muncitoresc ce se respecta, la pranz agitatia e maxima, iar locurile la restaurant sau cafenele limitate. Dupa masa m-am indreptat spre Atomium, in apropierea caruia mi-a facut cu ochiul o cladire, inscriptionata cu numarul 5, ce-mi amintea de cartea 1984.
Atomium mi s-a parut superb in afara si plictisitor in interior, asa ca am luat un sorbet si am pornit spre un palat japoneza, urmat de o casa chineza.
Spre seara am pornit in cautarea faimosilor cartofi prajiti, oprindu-ma din cand in cand sa fac cate o poza tufelor de trandafiri, catarate pe fatadele caselor si florilor zambitoare de la fiecare fereastra.
Mi-am luat cosul de cartofi prajiti, frigaruile si berea belgiana si m-am asezat la una din mesele colorate, ale unui restaurant stradal. Mi-am adus iar aminte ca „ai nostrii” sunt peste tot cand un domn cu un acordeon in mana, ne-a agasat „discret” in frantuzeste, cerandu-ne insistent bani, dupa ce ne-a auzit vorbind romaneste.
Seara am mancat ciocolata cu gust speculoos, admirand poluarea de lumina de pe strazile orasului adormit.

A treia zi am pornit in cautare de antichitati si am dat peste o nunta, chiar in inima veche a orasului. Am fotografiat treptele bisericii impodobite cu inimioare albe, luate de vand pe aripile lui de vis si speranta. Am ascultat povesti despre mari personalitati venite la cumparaturile de unicaturi, rablagituri si vechituri cumparate de la batranii nostrii de la tara pe bani de nimic si vandute in buricul targului la Bruxelles la preturi cu multe zerouri in coada.
Am nimerit si in toiul unui festival, dar nu am mai prins impartitul bomboanelor asa ca mi-am indreptat pasii obositi spre casa.
Am plecat inainte de pranz, dupa ce mi-am imbratisat cu drag prietenii adorabili, gazde perfecte si o companie de buna dispozitie & umor.

Pisicile moderne

2010-08-24T10:19:00.002+02:00

De cand hranesc 2 pisici, am aflat ca pisicile nu mai manaca soareci. De prins nici vorba, caci sunt prea grase si prea timide. Pisicile mai nou se ascund de soareci. Pisicine nu mai papa nici lapte, ci doar apa si biscuiti, atat, zilnic. Nici macar nu poftesc la o coaja de paine sau o felie de salam. Biscuitii sunt maro sau negrii, dar nu cu gem, nici cu ciocolata, ci goi, seci si cu gust de chimicale.
Pisicile nu mai locuiesc afara, nici nu se prea plimba pe afara. Ele locuiesc doar in casa, iar cand isi fac treburile merg la toaleta. De obicei nu folosesc WC-ul oamenilor, desi ma sunt si pisici dotate cu astfel de abilitati, au toaleta lor in schimb, cu nisip pe post de apa si hartie igienica. Nisipul minune, special pentru pisici se cumpara de la magazin, ca si puii de pisica de altfel, caci pisicile emancipate nu mai fac pui, sunt toate castrate.
Iar eu ma mir ca o idioata la toate astea minunatii ale lumii moderne, avand in minte pisicile primitive a bunicii mele, svelte, frumoase si jucause. Pisicile copilariei mele locuiau in fan, unde faceau pui frumosi si mititei, ce-i imparteam mai apoi pe la vecini, prindea soareci si nu refuzau laptele.
Intr-o lume cu catei fashonisti, de ce nu ar exista si pisici pe masura?
Doar Tom mai trebuie emancipat ca prea alearga dupa Jerry.

De ce merita vazut oceanul?

2010-08-23T23:52:00.002+02:00

Daca nu pentru valurile melodice, ce izbesc plaja aurie, inpodobita de scoici mari si frumoase, atunci, macar pentru secunda infinitului, ce-ti trece prin toate simpturile, cand intri in contact cu el.
Momentul in care te contopesti cu oceanul e etern, e viu si pentru totdeauna.
Oceanul te duce la capat de lume, pe valuri albastre si inspumate. Te prinde in mrejele lui amoroase, in care tu si cerul, ii tine-ti companie. Te aduce inapoi la realitate, prajindu-ti picioare pe fineatea galbena cu boabe mari si sclipitoare.
Oceanul e viu si-ti glasuieste, traieste si se cuibareste mai apoi in sufletul tau.
El te cheama, te vrea si te indeamna, sa-l vezi iar si iar.
Si tu vii, cuprinsa de un dor nebun, de o iubire si o infinitate fara de sfarsit.

Maine sunt alegeri

2010-06-19T22:59:00.004+02:00

Polonia isi alege nou presedinte.

Eu votez cu Base! A, nu, cu Geo sau poate cu Vadi....?
O, dar eu nu am drept de vot....
Si nici nu candideaza Base, si nici Geo si nici Vadi.
A! Ce bine!
"Nu de alta dar nu as fi stiut pe care sa-l aleg?!?"

Noua Poloneza

2010-06-18T15:18:00.002+02:00

Zece grade. O rochie subtirica, sandale, un sal si o jacheta de vara. Ma uit la unghiile rosii ce dau contur sandalelor albe si ma minunez ca nu inghet. E un pic rece insa nu disper, nu fug acasa si nici nu o sa ma imbolnavesc maine. M-am schimbat.

La inceput a fost iarna, grea cu -20, vant si multa zapada. La inceput a fost sapca, inexistenta in RO si obligatorie in PL, fularul de decor, transformat in utilitate si botinele groase inlocuind cismele fashion-iste.
Apoi a venit vara, dimineta insorita de un soare cu dinti, amiaza mai calta cu trei grade si seara racoroasa. Am inteles rostul gecilor jachetelor (de vara), ce in RO sunt mai mult de decor, in timp ce aici sunt o necesitate de primavara tarziu pana toamna devreme.

Eurovision-ul vazut din Polonia

2010-05-31T17:45:00.002+02:00

Mi-a placut piesa care a castigat la Eurovision. E simpla, naturala, simpatica, diferita.
E ceva ce doream sa aud, o piesa cu un alt ritm, o alta voce, un alt mesaj.
Mi-a placut si piesa noastra, cantata foarte bine, cu un ritm bun, insa prea „a-la Eurovizion”, prea comuna, cu acelasi ritm, identica cu majoritatea melodiilor prezentate in concurs.

M-au deranjat comentatorii romani (nu stiu cine au fost) de la TVR (International) unde am urmarit doar semifinala in care a participat si Romania. Au dat dovada de primitivism, vorbind de dragul de a vorbi, galagios, sec, tot felul de prostii si glume intelese doar de ei. Parca s-ar fi adresat unui public de retardati; macar din respect mai trebuiau sa taca.
M-au deranjat comentariile rautacioase de pe forumuri la adresa piesei care a castigat si a soliste, facuta in toate felurile si blamata ca ar fi pe pile. Ce sa mai spun: hai sa nu fim mizerabili. Mai bine sa ne concentram ca data viitoare sa venim cu o piesa mai buna, care sa castige indiscutabil.

Mi s-au parut aiurea comentariul din evz.ro „Polonia ne dă şase puncte la Eurovision 2010, unde votul geo-politic se face simţit”???!!!???? Hello! De unde ati tras concluzi asta?
nu de alta dar polonezii nu s-au prea uitat la Eurovision pentru ca: nu au avut reprezentant in finala (dintre semifinale au transmis-o doar pe cea cu reprezentantul lor); in Sopot se desfasura un festival de muzica, in Gdynia unul de film; lumea a plecat in vacanta la munte, la mare sau la lacuri; o parte din tara se reface dupa inundatii, alta e prinsa in campania electorala.
Polonezilor nu le prea pasa de romani si cu siguranta nu vor sa perie Romania, doar asa ca se afla prin apropierea "geo-politica". As tinde mai degraba sa cred ca, piesa Romaniei a primit puncte de la vreun juriul polonez, pentru ca a fost buna, eventual de la putinii romani care mai sunt pe aici.

Presedintele polonez Lech Kaczyński a murit intr-un accident de avion

2010-04-10T10:38:00.001+02:00

Presedintele polonez Lech Kaczyński si sotia sa Maria au murit azi dimineata intr-un accident de avion pe aeroportul militar din Smolensk.
Avionul Tu-154 s-a prabusit la aterizare.
Unele informatii spun ca ar fi fost ceata densa la sol, altele ca avionul s-ar fi lovit de un copac.
La bord s-a aflat de asemenea si Sławomir Skrzypek, Guvernatorul Bancii Centrale Poloneze. Numarul total de victime este de 87 de persoane.

Oficialii polonezi se indreptau spre Smolensk, pentru a participa la a 70-a aniversare a masacrului de la Katyn.

Antichrist o porcarie de film

2010-03-25T21:34:00.003+01:00

Senzatia de voma a fost prima care mi s-a instalat in stomac dupa vizionarea filmului. A urmat una de amar sec in gura. Si greata. Greata eterna, adanca si persistenta.

O clipa de intelepciune si mi-am dat seama ca am urmarit o porcarie de film.
Probabil arta pe care nu o inteleg, vor zice criticii, dar mie imi vine sa vomit pe arta asta la propriu.
Vina mea e ca traiesc filmul, vor zice nepasatorii, insa de mult nu mi s-a intamplat sa simpt amareala asta in gura si mintea-mi bulversata.
Si-a atins scopul, vor zice promotorii, insa daca scopul filmului a fost sa produca greata, cu siguranta a reusit.

Si revine iar intrebarea despre arta.
Ce poate fi numit arta? O porcarie, un lucru inteligent, o idiotenie, ceva frumos?
E arta o stare de placere sau o stare de disconfort?
E arta orice idiotenie despre o nebuna transpusa pe ecran?
Si da, am inteles nu stiu cate sensuri ale filmului, dar nu asta ma deranjeaza. Ma deranjeaza felul in care sensurile au fost transpuse pe un ecran.

Tragand linie ajung la concluzia ca am cazut in plasa.
Am citit despre film, mi-a starnit curiozitatea si am decis sa-l vad.
Mare greseala ca nu am citit si comentariile la articole.

Maine e 1 Martie

2010-02-28T22:16:00.003+01:00

Asteptam nerabdatori sa se topeasca zapada, soarele sa ne zambeasca, ghioceii sa iasa la suprafata, atarnam paltoanele in cui si scoatem tricourile din fundul dulapului.
Primavara nu se lasa asteptata, sau cel putin asta ne-a soptit azi toata ziua.
Un singur gand ca n-am schiat mai mult, dar am sa merg mai des la plaja...

Sarbatoarea indragostitilor

2010-02-15T23:06:00.002+01:00

A fost ieri Sfantul Valentin, dar nu m-am indelemnicit cu declaratii intre-ale iubirii, restaurante selecte sau cadouri cu fundite rosii si multe inimioare.

Mie mi-se pare o sarbatoare seaca, venita de peste ocean ca sa ne indemne la cumparat, la cheltuiala de bani si sa ne impinga spre demonstratii superficiale ale sentimentelor.
Acum ar urma bla-blaul cu iubirea ce se demonstreaza zi de zi, insa nu am sa-i dau curs.

Cred ca sarbatorile sunt benefice, avem nevoie de ele sa ne descretim fruntile si sa iesim din rutina zilnica, dar o sarbatoare fortata a iubirii e prea artificiala chiar si pentru indragostiti.
Ma gandesc ca daca ar fi vara – caci pe frigul asta abia daca ti-se face sa scoti nasul pe geam – ar fi poate mai usor de sarbatorit, cu plimbari romantice, picnicuri in padure sau apusuri de soare privindu-le imbratisati.

Dar nu e vara, asa cum nici principalii beneficiari ai sarbatorii nu sunt indragostitii. E iarna, cand posibilitatile limitate sunt compensate de greutatea cumparaturilor din sacosa, valoare cravatei impachetata in hartia rosie, karatele inelului din cutiuta in forma de inimioara sau preturile explozive din meniul din restaurantului.

Cum spuneam, sarbatoarea nu-i facuta pentru indragostiti.

Tigara

2010-01-30T21:08:00.002+01:00

Mai trag un fum si ma gandesc cu lumea e impartita intre fumatori si nefumatori.
De la locurile din restaurant, cafenele si mai nou baruri, unde ies rar si in care nu sunt tentata sa o aprind, pana la locul de munca unde mi-o aprinde nevoia de solidaritate, de apartenenta la un grup si de inabusire a nelinistilor.
Inconjurata de colegii cu acelasi viciu, ies la aer sa mai schimb o vorba, jucandu-ma cu ea printre degete.
La tigara se fac si se desfac ite, invarteli si schemate; se barfesc colegii (nefumatori desigur), sefii (fumatori sau nefumatori), vecinii si viata. La tigara afli tot ce misca, despre tot ce misca si ce va misca.
Tigara creaza intimitate, da conturul de grup. O familie neinrudita in care fiecare detine un loc anume, un rol anume si un rost.
- Ai (tigari)? Il intreaba tata experimentat pe copilul novice.
- Data viitoare fumam de la tine! Traseaza bunica darnica termenii colaborari la impartitul bunurilor in familie.
Tigara creaza prietenii si noi cunostinte. La tigara se descopera oameni noi, care pareau neinteresati, dar cu tigara in gura devin genii ale aprinsului brichetei si se improsca cu noroi absentii, mai ales amicii vechi ce au parasit grupul.
Pentru tigara exista si timp, si loc, si spatiu. Tigara nu se refuza, nu se explica si nici nu se comenteaza.
Tigara in schimb, pune de multe ori un zid intre noi si altii, intre ei si noi.

Mic ghid al Bucurestilor

2010-01-10T16:55:00.003+01:00

Casa Poporului
in afara: o cladire impunatoare ce atrage turisti;
in interior: un loc de poveste, casa din Ferma Porcilor lui Orwell;

Muzeul Satului – un loc frumos, ce te duce in trecut la o Romanie simpla, curata si spirituala;

Calea Victoriei – o strada strampta, aglomerata si baltoasa, din loc in loc presarata cu vitrine mohorate si pretentioase, impodobite cu ceva nume sonore (ale modei);

Calea Dorobantilor – o strada mai curatica, cu masini parcate pe trotuare si ceva magazine de haine aruncate de-o parte si de alta la parterul blocurilor comuniste;

Aleea Lipscani – o ulita in reconstructie, ce incepe cu sediul elegant al unei banci si se termina cu mizeria unei colonii de tigani;

Metroul – o constructie impresionanta, interesanta si foarte utila; din pacate murdar si plin de graffiti;

Bucuresti Plaza –un centru comercial mizerabil, aglomerat si plin de fete neserviabile; un loc in care nu ai ce cauta fara o punga de la Zara atarnata pe brat;

Magazinul Unirea – o cladire uriasa, in forma de depozit, plasata in centrul orasului si impodobita cu reclame; un loc in care chicsul si luxul se impletesc miraculos;

City Mall – un loc in care poti vedea cum arata o investitie esuata;

Am despachetat

2010-01-10T16:49:00.001+01:00

Zapada
Cresteri de preturi
Aceeasi criza, aceasi gripa
Un sac de planuri
O lista de realizari, o alta de neimpliniri
Veselie & prieteni

Am impachetat

2009-12-23T16:58:00.003+01:00

o bluza
doua cravate
o cutie
un ceas
o pereche de papuci
doua camasi
o patura
o panza de goblen

Nenorocitii ce nu se afla in tara

2009-12-08T21:27:00.003+01:00

Am citit azi pe forumuri cum „cei de acasa” injurau cu spor dispora si strigau in gura mare ca cei plecati nu ar trebui sa aiba drept de vot, ca odata plecati nu stiu ce se intampla in tara si nu ar trebui sa aiba dreptul sa decida pentru cei din tara.

In primul rand suntem toti romani si acesta calitate ne da drept de vot. Ca vrem, ca nu vrem, atat timp cat avem doar pasaportul romanesc suntem vital legati de Romania, de ambasadele Romaniei si de presedintele Romaniei, caci el numeste si revoca sefii misiunilor diplomatice.
Deci este in interesul nostru direct (al celor plecati) sa alegem presedintele pe care il consideram noi cel mai potrivit, caci el numeste seful misiunii diplomatice, ce ii are in subordine pe functionarii ambasadelor, care te scuipa sau iti dau frumos buna ziua, in functie de educatie sau de mana ce apasa asupra lor.

In al doilea rand, odata plecat nu iti pierzi preocuparea pentru Romania, dinpotriva cauti sa te informezi cat mai mult si cat mai exact despre ce se intampla acasa, unde ti-au ramas familia si prietenii. Diferenta e ca te informezi mult mai obiectiv si din mai multe surse, iar faptul ca nu te aflii in mijlocul focarului iti da posibilitatea sa gandesti lucrurile la rece si avantajul de a fi mai putin manipulabil.

Si punctul trei, ce vine din dedesupturile penibile ale substratelor romanesti e: invidia.
E o invidie teribila ce o poarta in suflet toti cei de acasa care „au vrut sa plece, dar nu au reusit sa o faca”, fata de cei care au plecat si au reusit sa se integreze in societatile adoptive.
„Capsunari” sau „spalatori de WC” sunt doua dintre etichetele ce mi-au ramas in minte azi, etichete puse cu invidie si frustrare.
Sunt multe aspecte ce ar trebui discutate pe aceasta tema, dar poate cel mai important ramane: de unde atata ura?

Citez de pe forum de la ziarul Gandul:
„Postat de lenuta la 8.12.2009 08:37
nu e corect sa hotarasca pentru mine niste nenorociti care nici macar nu se afla in tara. nu s-a mai pomenit pana acum sa se puna urne de votare in alte tari pentru niste idioti lipsiti de cultura. toata lumea ii vaita pe cei care au plecat afara, dar pe noi cei care am ramas aici sa suportam mizeriile lui basescu cine ne vaita? sa dea dumnezeu sa nu se mai intoarca niciunul din strainatate, sa le aduca de pe acolo oasele, asa cum le-au adus pe ale lui carol al 2-lea acum cativa ani.„
Cum poate cineva in toate mintile poate sa scrie asa ceva?

Alegeri cu gust amar

2009-12-04T18:32:00.002+01:00

Imi iau cana in mani si gust apartent linistita ceaiul fara zahar sau lamaie. Printre emailuri si fisiere cu calcule, mi-am facut totusi azi un pic de ragaz sa trag cu ochiul la noutatile de acasa. Stiu ca lumea fierbe, da in clocot, pentru alegerile de duminica. O lupta pe viata si pe moarte, ce a paralizat Romania si pentru prima data m-a mobilizat si pe mine sa merg la vot.

Problema e insa dupa, si concluziile pe care le vom trage (oare?) cand numaratoare voturilor numararea v-a lua sfarsit. O concluzie cel putin e pentru mine e clara: poporul roman si-a pierdut busola respectului de sine. Am constat asta cu tristete dupa doua evenimente aparent banale:

Primul l-am vazut intr-un filmulet cu evenimentele de la Timisoara de pe 1 decembrie, cand o baba, i-a numit prosti pe cei care au murit la revolutie.
M-a durut inima de tristete pentru acei oameni si familiile lor. Au murit pentru o idee, au murit pe nedrept, au murit cu demnitate si speranta ca intr-o zi, noi astia vii, o sa avem libertate, atata libertate incat sa-i numim prosti si sa fim si mandrii de asta.
Despre baba nu am ce sa comentez, probabil in limitarea ei nu v-a intelege niciodata ca s-a jignit singura, dar nesimptirea si rautatea ei mi-a dat mult de gandit despre valorile care se cultiva mai nou in Romania. Nu ma mai mir ca tot mai multi oameni inzestrati, educati si civilizati pleaca din tara. Cum scot capul pe usa, inteleg ca se poate trai civilizat, fara spaga, pile sau insulte. Si atunci de ce s-ar mai intoarce la umilinte, aere si nedreptati?

Al doilea lucru a fost un comentariu pe un blog. O radiografie a presei „cinstite” din Romania si a valorilor cu care se iese de pe bancile faculatilor de jurnalism.
Presa e oglinda unei societati si asa arata oglinda in care se reflecta Romania.
Pentru cei care nu stiu cum arata presa, eu de cateva saptamani citesc doar doua ziare, partinitoare si astea, dar parca un pic mai putin, in rest caut disperata informatii pe bloguri, unde sper sa gasesc macar pareri sincere si nu motivate financiar.

E la moda sa ai carte, mai ales daca nu ai ce scrie

2009-11-30T20:32:00.002+01:00

Fiecare dintre noi avem o poveste. O istorie ce ne-a schimbat destinul, o intamplare ce ne-a pecetluit soarta sau un eveniment care ne-a rascolit prea multe ganduri.
Sunt printre noi unii cu un talent fantastic de a-si spune povestea. O fac verbal, pe coli sau in gand. I-am asculta cu placere, melancolie si interes, doar daca am ajunge la ei. Rare ori cate unul, mai trece de faza selectiei, sparge geata editurilor si daca suntem norocosi mai si auzim de el. Majoritatea scriu fugar, pe bloguri, ganduri de aur, ce nu ajung sa-si valorifice potentialul si nici sa-i aduca un castig autorului.

Sunt printre noi unii care reusesc intr-o meserie. O fac cu succes si se bucura de ea. Castiga popularitate si bani din ea, dar asta nu-i destul. Isi doresc mai mult. Isi doresc si recunoasterea valorilor pe care nu le poseda si a talentelor cu care nu au fost inzestrati.
Atunci, produc obiectul ce necesita recunostere, iar folosindu-se de populatitate si bani trec cu el de faza selectiei, calificandu-l ca de pret si asteptand laude pentru el.

Sunt atatia carora le citesc blogurile si scriu minunat. Si totusi nu publica cu pretentii de 85 de lei la exemplar.

Iubesc presa

2009-11-30T16:51:00.004+01:00

Am zis ca nu mai citesc ziarele din Romania pana dupa alegeri. Mi-a ajuns, mi s-a umplut paharul si totusi nu ma pot indeparta de la ele. Nu le pot lasa din mana odata incepute, desi stiu ca dupa fiecare lectura sunt tot mai secata si mai dezgustata de ceea ce citesc.
Cititul presei romanesti e o capcana, ademenitor de frumoas amenajata, cu poze stralucitoare, slogane imbietoare si chiar iluzia bunei alegeri in primele minute de lectura.
Odata prins in joc, ajungi insa repede la o stare de lehamine si dezgust, nu numai pentru ceea ce ti-se de acolo, dar si pentru tot ce e in jur, caci invartitul in jurul cozii si pierderea sperantei sunt primele efecte pe care ti-le induc articolele din presa romanesca.
Pana si stirile fericite au o tenta deprimatoare. Peste tot se cauta vinovati, chiar daca nu s-a intamplat inca nenorocirea. Fiecare vrea ceva, desi toti au primit si nimeni nu mai are de dat. Orice face senzatie, mai ales banalitatile.

Inainte cand articolul era naspa (subiectiv, eronat, rautacios sau scris pentru idioti) il mai salva comentariile de bun simpt ale oamenilor cu „scaun la cap”. Acum lumea nu mai comenteaza, ori parerile logice, obiective si istete nu mai trec de filtru selectiei.
Trec in schimb mesajele electorale, trimise automatizat, cu tel precis de influentare a cititorului dinspre „alt cititor” (ca doar ne cred prosti, sa inghitim galusca uriasa cu care stimp sigur ca ne vom ineca).
E trist cand cineva termina o facultate de marketing si nu stie sa-si identifice publicul (target); e si mai trist cand publicul realizeaza asta, dar ei nu.

Impresii dupa vot

2009-11-23T21:07:00.001+01:00

Da, au fost alegererile. Nu, iar nu am fost la vot.
Poate daca m-as fi aflat ieri pe langa ambasada as fi mers sa-mi anulez votul, caci asta mi-se parea cea mai buna alegere, din moment ce nimeni nu ma reprezinta.
Probabil m-ar fi primit sau nu, caci mai mult ca sigur as fi uitat sa iau cu mine hartia de rezident in Polonia, desi mi-se pare complet absurd sa fii refuzat cu pasaportul romanesc in mana pe motiv ca ai putea sa fraudezi, votand de mai multe ori, cand in toata Polonia exista doar o singura sectie de votare.

Ca sa nu pierd totusi momentul, azi de dimineata am aruncat un ochi peste ziare. Sa vad si eu ce si cum scrie presa, despre ce a fost si ce trage sa vina. Dintre toate cuvintele aruncate cu voie si cu tel, inspre mine cititorul fidel, mi-au ramas in minte doua lucruri. Primul ca au fost oameni care nu au apucat sa voteze, caci li s-a inchis in fata sectiile de votare si al doilea, ca pe la ceva televiziune s-a dezbatut necesitatea restrictiei votului, ca is prea multe fraude.
Aceste doua mesaje mi-au adus aminte de referendumul pentru schimbarea constitutiei, cand m-am aflat si eu intr-o sectie de votare.
Pe vremea aia, politicienii erau atat de disperati sa treaca referendumul, ca ne-au pus sa stam in sectiile de votare doua zile, desi ne-au platit doar pentru una. Si cum lumea tot nu venea la vot, duminica au venit ceva doamne de la PSD si au facut atata gargara pana au fortat doi colegi amarati sa care urna mobila la doua blocuri, doar-doar sa mai adune ceva stampile cu votat.
M-am intrebat atunci daca referendumul a trecut procentul minim de prezenta, caci noi am ramas cu liste intregi neatinse, lumea nevenind la vot. Oricum trebuia sa iasa si a iesit.
Acum observ ca situatia s-a schimbat, iar politicienii nu mai au nevoie de votul nostru, punanadu-ne sarma ghimpata in cale, numai-numai sa nu mergem sa-i votam.

Ei eu nu am fost. Pot sa-mi multumeasca. Chiar nu ma reprezinta si mi-e greata de ei. Mi-e greata de oamenii fara valoare care isi dau aere, care se prezinta superiori, fiind de fapt parveniti, hoti, ipocriti si mincinosi.

Cu tristete privesc spre Romania si spre pepinierele politice, ce creaza pe banda rulanta clone ale lui Dinu Paturica, dar atata e de infect sistemul ca pana si clonele sunt prost clonate, caci spre deosebire de original, ies cu un IQ minuscul si tupeu incontrolabil, ceea ce pe vremea lui Dinu Paturica nu le-ar fi dus prea departe. Norocul lor e ca si societatea s-a mai schimbat din vremurile fanariote, iar acum nu mai e nevoie si de inteligenta ca sa „reusesti”, e destul tupeul (si banii).

Weekend cu mama

2009-11-16T22:20:00.001+01:00

E un film despre familie, nesansa si ghinion. O realitate trista pentru cei la care nu ne uitam cand trecem pe strada; o poveste pe care o refuzam, a celor pe care ii condamnam fara sa ascultam. Un film trist, foarte conectat la Bucuresti; nu as putea spune la Romania.

In film e interesanta “linistea” cu care mama priveste lucrurile. E confuza si totusi insistenta, pe de o parte naiva, neintelegand pericolul, se simpte vinovata si asta o impiedica sa fie autoritara sau sa aiba pretentii.
Imi place modul discret si real in care e subliniata in film prapastia dintre cele doua realitati ale mamei, dintre cele doua familii, cea din Romania (personala, directa, calda, combinatoare, complicata si pe alocuri inumana) si cea din Spania (distanta, rece, asezata si stabila).

Un film bun, merita vazut.

Salul de acril

2009-10-31T13:52:00.001+01:00

Grabesc pasul. Stiu ca se inchide magazinul si alerg sa intru inainte sa-si lase ruleta jos.
Intru, ma uit in stanga, in drepta, in sus la rafturi si dau sa ies.
La iesire zaresc un sal in vitrina. Intorc pasul si incep sa-l caut disperata din priviri.
Nu-il gasesc si intreb domnisoara blonda de la casa.
- E ultimul. Vi-l aduc acum. Raspunde ea zambitoare.
Il aduce. Il ating. Combinatia de flori e geniala. Culorile nu sunt atat de vii, dar atingearea e moale. Decid:
- Il iau.
- Dar trebuie sa platiti cu bani, caci am inchis casa. Si nu stiu cum sa va dau bon.
- Faceti-mi o factura. Ii raspuns salvatoare, scot banii si ating iar salul.
Ea incepe sa scrie, eu intreb:
- E din lana?
- Nu stiu, stati sa ne uitam.
Ne uitam. Acril 100%.
- Hm, pai daca ma gandesc bine, sincer nu stiu ce sa ma decid. Poate nu-l iau.
- Cum credeti... imi raspunde zambitoare.
- Ei, nu il ia. Mi-e greu sa ma decid atat de repede si e ultimul ... si se inchide. Bine, nu-l iau. Ma scuzati pentru deranj.
- Nu-i nici o problema.
Ies. Grabita imi indrept pasii spre usa inainte sa ma inchida pasnicii in centrul comercial.

A doua zi pe la amiaza imi amintesc de salul de acril. Era moale si frumos, dar totusi nu mi-ar fi tinut prea mult de cald si s-ar fi uzat repede. Mult prea repede pentru ...
- Ei, stai nu cumva l-am platit? Dar nu tin minte sa-mi fi luat banii inapoi.
Ma uit in portofel. Lipsesc intr-adevar. Deci i-am dat, insa nu l-am luat, iar domnisoara de la casa a uitat sa mi-i dea inapoi.
Sa merg sa o intreb? Ei si daca nu-si mai aduce aminte? Poate isi aduce aminte dar nu mai recunoaste?

Spre seara imi indrept pasii din nou spre magazin. Ma duc direct la casa unde nu o mai gasesc pe domnisoara blonda. Gasesc in schimb o roscata si o bruneta. Le abordez si dupa ce schimbam cateva vorbe ele o suna pe colega lor:
- E aici o doamna ... in legatura cu un sal .... l-a platit dar nu l-am mai luat .... a stii ... despre ce suma e vorba .... a, si ii pui tu maine la loc .... bine, ... bine .... pa,pa.
Imi intind banii iar eu le multumesc. Ies usurata zambind admirativ pentru corectitudinea vanzatoarei blonde.
In drum spre iesire imi pierd zambetul, cand imi trece prin minte intrebarea stupida despre cum s-ar fi sfarsit povestirea daca s-ar fi intamplat in Romania.

Fotbal = piłka nożna

2009-10-25T21:33:00.003+01:00

In Polonia la auzul cuvantului fotbal te duci cu gandul la autobuze ruginite, cu motor galagios, pline cu barbati imbracati in negru si accesorizati cu bate. Autobuzele sunt insotite de dube pline cu mascati si dirijate de echipaje ale politiei.
Asa sunt escortati suporterii in Polonia. Poate nu toti, dar de fiecare data cand e un meci orasul e blocat, impanzit de politie, iar oamenii de bine se inchid in casa.

Fotbalul nu e cu siguranta un sport rege pe aici, mai degraba sportul paturii de jos a societatii, printre care se amesteca accidental cate un intelectual teribilisti.
La inceputuri, cand spuneam ca imi place fotbalul, ba chiar il urmaream cu placere (mai ales atunci cand juca echipa Romaniei) am primit ridicaturi de sprancene.
Intre timp m-am reprofilat pe sporturi mai „intelectuale” pe care nu am rabdarea sa le urmaresc, dar imi place sa le practic, iar echipa Romaniei s-a facut de varza, asa ca pierderea nu e considerabila.

Mai greu e cu revistele pentru dame din RO, in care mi-se spune cum sa-mi vindec partenerul de obsesia pentru fotbal – pe care nu o are – cum sa supravietuiesc pe vremea campionatului – pe care nu-l urmarim – sau ce cadori fotbalistice i-ar face mai degraba neplacere.
Probabil ca toti barbatii sunt obsedati de fotbal, dupa cum scrie in revista, numai nu stiu cum se face, ca tocmai eu si un numar considerabil al amicelor mele ne-am nimerit cu parteneri complet dezinteresati de fotbal.

Paris in imagini

2009-10-11T22:56:00.006+02:00

Noi

2009-09-29T21:29:00.002+02:00

Ne iubeam tacut prin ascunzisuri
Printre mii de frunzisuri si apusuri de soare
Ne iubeam pe plaja, privind la ocean,
Inlantuiti in vraja, ce a durat cam un an.

Ne iubeam dimineata
intr-o camera mica,
cu o mai nimica de lampa
ce ne tinea loc de soare.

O mare intreaga,
Un oras clipea la amiza,
Cand jucaus ochii decideau
Sa se deschida.

Pe vant sau pe soare
Nea sau ploaie,
Noi asa traiam.
Si eram...

Doua boabe asemuite
Aruncate in lume,
Si nimicite;
Doua frunze fugare,
Doua raze de soare.

Ziua excesului de zel

2009-09-22T20:50:00.003+02:00

Spunea cineva odata ca "cea mai puternica arma a prostului e excesul de zel".

Excesul se naste dintr-un sentiment de putere, anormal si imbatator, la care individul nu spera sa ajunga. Odata ajun, cu putearea in mana, el simpte nevoia sa o exercite, caci ar fi pacat sa o iroseasca, fara a o face simptita asupra semenilor.
Majoritatii ni-se intampla la un moment dat sa detinem un exces de putere - mai mult decat am sperat sau mai mult decat am luptat - pe care inevitabil o folosim sau o irosim (o controlam).
Daca toti primim putearea nu toti detinem controlul. Lipsa controlului duce spre ridicol, insa individul odata imbatat de putere, pierde simptul ridicolului. Lipsa controlului e tipica pentru oamenii mai putin inteligenti, mai putin scoliti, pentru complexati si pentru naivi.
Am observat cu tristete, ca in aceasta categorie intra foarte multi politicienii est-europeni, primari si parlamentari, prinsi in valul puterii si nevoia exercitarii.

Azi e ziua fara masini. Nu m-ar deranja sa merg cu bicicleta la munca, din pacate nu am posibilitatea. Oricum, nu despre beneficiile bicicletei vreau sa vorbesc, ci despre o stire ce mi-a venit pe calea undelor.
Intr-un orasel din Polonia, primarul in exces de zel, a inceput sarbatorirea blocand intrarea in parcarea primarie.
In alt oras, putin mai mare, au fost blocate doua artere principale, ca deh trebuie sa se obisnuiasca lumea sa mai mearga si fara masina.
E drept ca sunt prea multe masini si ar fi grozav sa mai reducem din ele, insa atat timp cat nu exista alternative (atat pentru biciclete cat si pentru transport public) corespunzatoare, nu cred ca are rost sa cadem in ridicol, incercad sa aratam cat de ecologisti suntem o zi pe an.

S.O.S. Polonia

2009-09-21T17:37:00.001+02:00

In urma cu cateva zile un prieten, al unui prieten a trecut prin zona. Am aflat tarziu, el nu m-a sunat la timp, eu nu am fost pe faza sa ii cer numarul si a dormit o noapte in masina. Mare scofala nu e, sunt sigura ca toti am dormit odata, pe undeva in masina – eu chiar anul asta – insa treaba m-a pus pe ganduri si m-a intristat, ca a fost atat de aproape si totusi nu am apucat sa fac nimic pentru el, mai ales ca noaptea pe aici sunt deja cam 9 grade C.

Asa ca am decis sa scriu acest mesaj, prietenilor si necunoscutilor, care accidental sau cu voia vor sa treaca prin Polonia. Dati-mi un email, daca treceti pe aici si aveti nevoie de ajutor. Cu ce o fi: transport, cazare, stilul de viata, cultura sau limba.
Daca nu voi sti nici eu raspunsurile, am sa-i intreb pe altii, si tot vom rezolva ceva.

Uite scutul, nu e scutul

2009-09-18T19:19:00.002+02:00

Americanii le-au luat polonezolor (si cehilor) scutul. L-au luat tocmai ieri, cand se implineau 70 de ani de la inceperea invaziei ruse asupra Poloniei. Nu va ganditi ca e o coincidenta, cu siguranta nu poate fi, mai ales ca cehii au fost anuntati cu o jumate de zi mai devreme, adica alalta ieri, printr-un telefon in miez de noapte. La polonezi nu au mai sunat americanii, ca era ora tarzie si au zis ca lasa mai bine pe maine.

Desi lipsa scutului nu a venit tocmai ca un dus rece, caci de ceva vreme se tot specula in media ca ar putea disparea, politicienii si opinia publica au reactionat puternic si automat la ea.
S-a uitat de criza (subiectul media favorit de un an incoace), de somaj, pana si de Euro, autostrazi, stadioane si din alea. Nu mai conteaza nici ca Polonia nu a fost chiar asa puternic afectata de criza. Toate sunt fara de sens in fata unei posibile amenintarii armate. Toate sunt inutile cand simpti ca ti-se poate lua tara.

Dar, suntem in anul 2009, in curand intram in 2010, suntem fericiti membrii ai UE, impartasim noi valori socialo-culturale si imbratisam noi preocupari pentru mediu si bunastare comuna. Cum e posibil ca, in lumea asta noua, cineva sa isi inchipuie ca ar mai putea avea acum loc o agresiune armata? In fond, la ce e necesar scutul cand totul se rezolva prin negocieri si bani?
Si totusi, multi polonezii se tem, iar cei ce nu se tem prefera sa fie precauti. In urma cu 70 de ani au fost pusi in fata situatiei de a nu mai avea tara, iar memoria e o femeie capricioasa, ce nu te lasa sa uiti durerea, deposedarea si deportarea.
Dimineata am ascultat o parodie despre convorbirea telefonica in care Obama ii anunta pe cehi ca nu va mai fi scutul si pe care Obama o incheia cam asa: "Si salutati-l pe presedintele vostru, pe Putin, din partea mea."

O alta problema pe care o creaza lipsa scutului pentru polonezi este data de importanta geopolitica a Poloniei pe harta Europei. Cu scutul in curte, polonezii sperau sa deschida mai multe usi si visterii, ce puteau aduce importanta politica si bunastare economica.
Fara scut usile raman inchise, visteriile intangibile, iar Polonia, o tanara aspiranta in ierarhia politiciilor internationale, cu buza umflata incercand sa arda etape. Ca la un job, cand te vezi prea repede manager, fara a fi un bun specialist inainte, si in timp ce desfaci dupul sampaniei, ti-se comunica ca esti retrogradat la incepatori.

Intrebarea la care trebuie acum sa raspunda specialistii si politicienii polonezi e daca poti sa devii important, fara a fi si agresiv. Timpul ne v-a da cu siguranta raspunsul, dar o anticipare corecta ne v-a scapa de multe neplaceri.

Jurnal de calatorie: Paris

2009-09-08T21:36:00.009+02:00

Tocmai ne-am intors din Paris, unde am petrecut un minunat weekend prelungit.

Orasul e incantator de stilat, animat pana la ore tarzii si foarte plin de turisti. De diverse nationalitati si varste, turistii au devenit locuitori permanenti ai strazilor largi si inguste ale Parisului.

Un pic orasul a devenit mult prea comercial in anumite zone, pierzandu-si pe alocuri personalitatea, inlocuita cu superficialitatea serviciilor destinate si cumparate de turisti.

Parisul e frumos, dar cumva prea modern pentru gusturile mele imbinate cu aroma cartilor lui Alexandre Dumas. Am cautat mult stradutele mici, vechi si izolate, ce dadeau timpul inapoi si imaginatia inainte.

Am inceput cu Notre-Dame, foarte de dimineata, gasind-o fara coada la intrare si cu coridoarele putin aglomerate. L-am cautat pe Quasimodo, dar nu era de gasit.
Am mers pe jos pana la Luvru, admirand arhitectura impunatoare a istoriei si am patruns in piramida de sticla, care e total la nelocul ei, pentru gusturile mele.
Am urcat scarile joase ale palatului si am colindat prin incaperile sale inalte, din care mai mult tavanul era pastrat, admirand si lasandu-ne fascinati de culturile dezvoltate in diferite colturi ale lumii.

Dupa o plimpare pe Champes-Elysees si cateva poze sub Arcul de Triumph, am patruns in intunerimea metroului parizian, care ne-a lasat la poalele dealului bisericii Sacre-Coeur.
I-am urcat scarile, oprindu-ne din cand in cand sa admiram de deasupra orasul. Biserica ne-a primit calda si luminoasa.
La intoarcere ne-am ratacit printre cafenelele si artistii din Montmartre, coborand agale pana la famoasul cabaret Moulin Rouge. Desi era trecut de sase, in Pigalle era mult prea devreme, pentru a simpti aroma noptilor senzuale.

Am inceput a doua zi la Villette facand experimente si lasandu-ne incantati de planetariu si cinematograful cu simpturi. Multa rabdare, timp nelimitat si picioare neobosite sunt necesare pentru a face fata cu bine la provocarile lansate la tot pasul aici.
Dupa amiaza am luat din nou metroul, pentru a ajunge la Saint-Denis, Bazilica in care sunt inmormantati o parte din regii gloriosi ai Frantei.
Dupa ce am vizitat biserica, am facut o scurta plimbare pe trei strazi din cartierul populat cu imigranti negrii si arabi. Am cuparat dulciuri libeneze si ne-am indreptat rapid spre metrou, impinsi de dorinta arzatoare de a ne pastra gentile si buzunarele intacte.
Seara am gustat specialitatile franceze si ne-am delectat cu branza usor mirositoare si un vin bun la desert.

Am inceput a treia zi energic pe la amiaza, cu un popas prelungit la cumparaturi, colindand ore bune prin Galeria Lafayette si pe stradutele din jur. Oferta pariziana ni s-a asezat incantatoare sub ochi. Timpul, esential si efemer a zburat repede, iar la terminarea turului de forta printre standurile cu haine, genti, posete si palarii am ramas in mana cu doua pungi de hartie; intr-una doua berete.
Am admirat apusul de sub Turnul Eiffel, neavand rabdare sa stam la coada uriasa ce ducea la lifturi si ne-am inceput seara cu o plimbare in Cartierul Latin, cautand cu disperare un restaurant francez, potrivit pentru o cina delicioasa in patru.
Am baut vin de casa, am mancat faimoasa rata in sos de portocale si am lins farfuria la deliciosul ecler de ciocolata francez.
In drum spre casa am admirat Pantheonul la lumina lunii si multumita iliminatului de pe strazile pariziene.

A patra zis am dedicat-o Muzeului d’Orsay, pe care l-am gasit chic si foarte stilat pentru o fosta gara. L-am colindat bucurosi si inghesuiti de multitudinea de turisti ce se bucurau de intrarea libera a primei duminici in luna. I-am admirat sculpturile si ne-am lasat imaginatia sa colinde intre panzele-i create cu pasiune de renumiti artisti.
Dupa amiaza am petrecut-o bucurandu-ne de soare pe malul Senei si in Gradinile Tuileries.
Seara ne-am intors acasa pentru inca o cina franceza, chic & delicioasa.

Am inceput a cincea zi devreme, cu pas grabit spre Pantheon. I-am urcat scarile si i-am calcat acoperisul, fascinati de privelistea Parisului nelimitat. Am facut cateva poze cu orasul alb si am coborat sa admiram de jos pendului lui Foucault
Ne-am plimbat pana la Notre-Dame, unde coada uriasa ne-a evaport dorinta de a intra din nou in frumoasa bazilica. Dupa inca o plimbare pe malul Senei, am baut o cafea/un pahar de vin pe tearasa unei cafenele tipic pariziene si ne-am intors la periferie pentru cumparaturi.
Ne-am umplut sacolele cu branza, vin si o bagheta frantuzeasca, grabindu-ne spre aeroport.
Am ajuns mult prea devreme, iar numarul mic de magazine ne-a facut asteptarea si mai grea.
Ne-am imbarcat spre seara si am ajuns la Varsovia cu noapte.

Vara in imagini

2009-08-24T09:12:00.004+02:00

Dileme de emigranti

2009-08-04T10:23:00.001+02:00

In weekend am fost la niste prieteni polonezi (el + ea + un bebe in burta) unde am facut foamea, caci ne-au invitat la cina si ne-au servit fructe de trei feluri si ceva biscuiti.
Pe cand ma intorceam acasa cu stomacul trist si gol, ma gandeam melancolica, ca daca as fi vizitat romani as fi plecat cu stomacul plin si fericit, caci le-as fi spus fara ocol ca mi-e foame, iar ei mi-ar fi intins macar o felie de paine cu gem (sau zacusca – in my dreams), cum mancam noi in zilele de saracie studenteasca.
Dar aici nu se cere asa ceva. Poate catorva prieteni foarte apropriati le-as putea sugera discret ca m-a lovit foamea si ar fi placut sa o potolesc cu o bucatica de ceva.

Polonezii sunt ospitalieri nu despre asta e vorba, insa sunt mult mai discreti, iar daca relatia nu include mancare, ea nu se serveste si nici nu se cere.
Nu zic, discretia e frumoasa, dar cateodata ma apuca un dor de „casa” si ma gandesc cu tristete ca niciodata nu o sa ma simpt in largul meu aici in afara peretilor casei mele, sa cer mancare daca mi-e foame, sa spun ce cred chiar daca asta socheaza sau nu coincide cu parerea interlocutorilor si sa ma bucur cu toate emotiile deschis si cu intensitate.

Pe de alta parte mi-e frica ca o sa ma „prea” adaptez, de voie, de nevoie si fara sa-mi dau seama o sa devin mult mai „politicaly correct” si mai putin „libera si deschisa”.

Radio

2009-07-23T17:54:00.006+02:00

30 de grade (Celsius) azi in Polonia si radiourile au inceput sa urle: canicula.
Eu zic vara, dar canicula suna mai mult a stire, caci vara stim toti ca e.
In afara de criza si somaj alte stiri nu mai sunt, asa ca ii inteleg, nici macar presedintele nu se mai cearta cu premierul, iar la stiri trebuie sa fie zilnic cate o super nouatate, mai ales atunci cand ea nu exista.

In PL cele mai populare posturi de radio sunt RMF FM, Radio ZET, Złote Preboje (Hituri de Aur) si Trojka. Primele doua sunt posturi de duzina, cu muzica la moda si stiri scurte.
Ultimile doua se adreseaza unui public mai select, in cautare de muzica buna (Złote Preboje) si dezbateri interesante (Trojka).
Eu mai ascult si Radio Plus, doar ca au prostul obicei de a opri melodia la mijloc pentru publicitate si asta ma enerveaza.
Ce e placut la radio in Polonia (daca intelegi poloneza), e ca se adreseaza publicului la plural, nu la singular cum au auzit ca se practica in Bucuresti. Nu stiu daca se practica peste tot in Romania, dar eu in Bucuresti am auzit.
Sa fii adresat la singular, de catre vorbitorul de la radio, mi-se pare dizgratios si badaran, ca sa nu mai spun lipsit de respect. Pe deasupra e si total stupid, daca mai multe persoane asculta radioul impreuna in acelasi loc.

Manual de stil

2009-07-20T12:58:00.004+02:00

Inspirata din Manualul de Stil al Danei Budeanu, care pune un mare DA la purtatul cismelor vara.
Zic si eu ca merge, dar mai degraba ca accesoriu de mana, ca de exemplu in loc de ceas, de ce nu, o pereche de cisme:)

Copilul de azi, omul de maine

2009-07-17T15:54:00.001+02:00

Copilul se joaca, pe calculator.
Sta in casa cu bunu. Bunu e singur si trist, caci bunica a plecat, pe lumea cealalta.
Mama e la munca. In alt oras, plecata de trei zile.
Tata are alta familie. O sotie si un alt copil. Tata e mereu ocupat si mai degraba preocupat de noua familie.
Mama e singura. Mereu preocupata de munca, cariera si pleacari, dese, in alte orase.

Copilul se joaca. Iar pe calculator. Nu si-a facut temele, dar profa de mate il enerveaza la culme. Si cea de romana, iar acum, ca tot a venit vorba de scoala si cea de istorie, geografie si engleza.
Scola il enerveaza in general. Abia astepta sa o termine. Atunci se v-a putea juca netulburat.

Candva ia placut scoala. Mergea in fiecare dimineata, cu un ghiozdan mare, vesel la scoala. In clasa era prieten cu toti colegii. In banca statea cu Mihai, cel mai bun prieten al lui. Ii placea mult matematica si romana. Mereu lua cate un zece. La ora de sport jucau fotbal iar el era portar. Se intorcea vesel de la scoala, iar la teme il ajuta tata. Erau mult mai usoare atunci, facute langa el.

- Acuma tata e un prost. Sau asa ii place mamei sa ii spun. Ii cer mereu bani. Si imi da. Mama e suparata ca imi ia mereu prostii: calculator nou, jocurile pentru calculator, televizor si cele mai scumpe haine.
La scoala nu imi place sa merg. Colegii sunt rai si prosti. Cel mai mult imi place la ora de sport, care de obicei nu se tine si pot veni acasa mai devreme. Cateodata dupa ore mai merg la tata, dar mai mereu nu are timp de mine. Ma lasa singur cu celelalt copil si mie nu imi place. Nu imi place nici de ea, nevasta-sa. Nu imi place la tata.
- Alta data era mult mai bine. Dupa teme ne jucam impreuna, iar mama facea mancare. Ce-a mai buna mancare. Acuma gateste rar, caci nu prea sta pe acasa. Munceste mult si e mai mereu plecata.
Bunul habar nu are de mancare. Si e mai trist tot timpul. Ii lipseste ceva si mereu cauta lucruri prin casa. Traieste in lumea lui, zice mama.
Ca si mine, in a mea.Lumea mea? Cu jocurile, pe calculator. Visez sa ma joc toata viata, cand am sa fiu om mare.

Autoportret

2009-07-15T22:26:00.001+02:00

Moara de vant

2009-07-12T22:28:00.005+02:00

Lichide s.o.s.

2009-06-17T20:58:00.005+02:00

In Germania primesc (cumpar) intotdeauna suc de mere acidulat. Uit ca au asa ceva (nu am mai baut in alta parte) si il deschid bucuroasa, pana cand aud un sasait.
Pe setea asta e bun, mai ales la 2,70€/ sticluta.
Preturile de pe aeroport te nenorocesc cand vine vorba de mancare sau bautura.

Eram odata pe aeroport la Otopeni si m-a apucat brusc o sete crunta. La singurul bar din zona de imbarcare, o apa era 3€. Si nu la 10 l, ci la 0,50.
Mai aveam vreo jumate de ora pana la imbarcare, dar setea nu imi dadea pace.
O sete apasatoare, cu gatul uscat si limba pedaland in gol printre falcile fierbinti, cu ochii iesiti din orbite, in cautare dupa vreo urma de lichid.
M-am invartit o vreme prin fata barului, pana am decis sa intru la baie. Speram sa pot sorbi o inghititura de la robinet, sa imi alint macar setea. Stiam ca in avion am sa primesc lichide pe gratis dupa pofta inimii si nu consideram neaparat necesara o usurare inutila de bani, fie ea si de 3€.
Intru convinsa la baie, gata sa sar pe cel mai apropiat robinet, cand imi fata imi apare o amarata de chiuveta, murdara si invechita, desupra careia atarna o teava jalnica si ruginita, de pe vremea cand s-a pus prima caramida la aeroport. Arata mai groaznic si mirosea puternic a clor si murdarie.
De cosmar, mai ales ca eu speram ca macar la Otopeni locul unde poposec toate personalitatile (fitele) sa fie cat de cat o toaleta normala (curatica, ingrijita, fara miros sau fara rugina).
Am luat-o la fuga de acolo, si m-am dus tinta la barul cu chelneri lenesi si fitosi, de unde am achizitionat apa la 3€, dupa ce am asteptat vreo 5 minute, nu ca era ceva coada, dar puturoasa de vanzatoare/chelnerita nu a binevoit sa se ridice de pe scaun.
Voiam chiar sa le strig „nu serveste nimeni aici”, deranjandu-i din depanatul amintirilor la cafeaua de dimineata, pe care o serveau fara graga, cand m-a razgandit gandul ca as putea primi vreo sticla cu apa imbunatatita de un scuipat aditional. Niciodata nu se stie.

Am baut fix trei inghitituri, dupa care am aruncat-o in Munich, cand am trecut prin al doilea tur de securitate. Cica nu e voie cu lichide nici dupa ce ai trecut de control.

Cafeneaua cu detalii

2009-06-12T18:59:00.003+02:00

Realitate vs fictiune

2009-06-09T17:01:00.001+02:00

Ii arat unei cunostinte (poloneze) un text de-al meu, tiparit pe niste coli. Dintre toate cuvintele intelege doar unul: sex. Ma intreaba ce inseamna si daca inseamna acelasi lucru ca si in poloneza. Ii marturisesc indiferenta ca da.
Ea ramane surprinsa, se socheaza o clipa, iar apoi trage concluzia: scrisesem o poveste de iubire, barbatul din poveste nu e sotul meu, iar in text era inclus cuvantul sex.
In mintea ei se formeaza instinctiv o gaura, uriasa si adanca, un mix in care aceste elemente sunt de neconceput. Explicatiile ulterioare, despre cuvant si contextul total diferit (de ceea ce credea ea) in care a fost folosit sunt primite cu dezinteres. Conexiunea s-a facut si ca o sudura eterna, nu mai poate fi modificata.
Din strafundurile mintii scobeste cu greu, catre propriul sot o intrebare:
- Tu te-ai supara daca as scrie o poveste, despre altcineva in care ar aparea cuvantul sex?
Deja nu mai intelege ca povestea e poveste si realitatea realitate. Nu mai face diferenta intre fictiune si concret. Autorul ii sta in fata, iar cum autorul e concret, la fel de concret e si textul si cuvantul. Nu mai are importanta ca povestea e fictiune.

****
La teatru am avut o povestioara de interpretat. Ceva despre o sotie si un sot, se cearta, se omoara si gatesc ceva din carnea celuilalt. O idee banala, ireala, abstracta de pus in scena.
Am facut-o cu zambete, cu relaxare in moduri cat mai originale. Un joc, un exercitiu de regie si interpretare.

In particular am avut proasta inspiratie sa povestesc povestioara. Un fir horor s-a desprins din ochii care urmarisera atatea filme aburitoare de amor si crime, pasiune si cruzime.
A urmari pe altii la televizor e ok, dar al asculta pe cel de langa tine cand iti povesteste ca a pus in scena, ceva asemanator e mult prea complicat.

Dormitorul de chibrituri

2009-06-09T15:42:00.002+02:00

Suntem doua furnici. Traim intr-o mica cutie de chibrituri.
Fiecare are o agenda, in care isi noteaza cu atentie programul zilnic, aniversari si evenimente.
Dormitorul e la nivelul superior al cutiei, pe chibriturile moi. Petrecem acolo noaptea, de obicei imbratisati.
Ziua eu ma ocup de curatenia cutiei, de aranjatul chibritelor si pregatirea hranei.
Ziua, tu esti mai mereu plecat, in cautarea bucatelor sau a altor chibrituri folositoare prin casa.
Spre seara te intorci. Imi povestesti ce si cum ai facut, ce ai gasit si unde, cu cine te-ai intalnit, ce ati vorbit si despre cine.
Iti povestesc si eu ce am facut, ce n-am facut si cand voi face.
Ne mancam mancarea, ne bem ceaiul si ne punem iar in pat. Ne imbratisam vreo jumate de ceas, dupa care ne intoarcem fiecare pe chibritul lui si adormim.
Maine incepe o noua zi istovitoare.
La fel ca cea de azi.

Unde am mai fost

2009-06-09T13:31:00.005+02:00

Inca o scrisoare

2009-06-03T00:05:00.003+02:00

Dupa zece ani iti scriu din nou o scrisoare. Vei mai gasi un loc, pentru inca o dovada de iubire in cutia cu amintiri de la mine, aceea din inima ta.

Se fac zece ani dragul meu de cand ne-am cunoscut intr-o seara de iulie.
Mi-ai zambit si mi-ai spus povesti, la lumina lunii, intr-un colt de drum.
Eu te-am ascultat voioasa, ti-am zambit si ti-am raspuns la toata ghicitorile vietii. Ne-am petrecut noaptea povestind ale tineretii capcane, iubiri si desertaciuni, ca doi prieteni ce se cunosteau dintotdeuna, doua suflete pereche ce in sfarsit s-au asezat la masa iubirii.
Sufla un vant de vara, aducator de ploaie si miresme de flori. M-ai tras mai aproape, iar eu m-am lasat cuprinsa de bratele tale. Traiam clipa iubirii in noaptea aceea frumoasa. Tineri, veseli si cu ardoare, nerabdatori, impacienti, gasindu-ne unul pe altul intr-o inlantuire fara de margini sau precedent.
Tarziu au aparut si zorile, triste caci trebuiau sa ne sopteasca, ca momentul fericirii are si un final. M-ai condus tacut spre casa, nerabdator pentru urmatoarea intalnire, inmanandu-mi pe un colt de hartie numarul tau de telefon. Il pastrez inca, pitit intr-o bomboniera printre alte bijuterii.
Mi-ai spus noapte bune si mi-am facut promisiunea suprema, sub semnul caruia a stat mereu iubirea noastra: „nu iti primit nimic”.

Ploua

2009-06-02T22:33:00.003+02:00

…iar fereastra imi sopteste ca vara se lasa asteptata.
Oficial aici incepe pe 21 iunie, deci ar mai fi de asteptat cateva zile bune.
Dimineata mai trag cu ochiul in garderoba, la rochiile subtiri si lejere de vara. Sunt la conservat, pentru cele 7-8 zile de caldura adevarata pe care le astept nerabdatoare.

Daca am noroc termometrul v-a arata 30 de grade...

Sound of Silence

2009-05-29T09:31:00.001+02:00

for you

Vesti din RO

2009-05-27T18:32:00.004+02:00

Azi am vorbit cu o prietena din RO. Printre ganduri si povesti, mi-a trimis un link, ca sa nu raman proasta, si sa fiu la curent cu ce se promoveaza la televizor in Romania.
Din acelasi ciclu am mai citit o postare pe un blog.

Sunt trista si un pic revoltata. Ma impac cum ma impac cu dorul de casa, iar cand ma uit spre Romania, nazuind o speranta, vad doar un tunel negru, murdar la intrare, inghesuit de moravuri usoare si nelegiuiri.

De cand am plecat parca lumea si-a pierdut busola, amestecand acum in voie mizerii si bunatati, gatind un ghiveci de muraturi cu zarzavaturi prospete de gradina, din care sigur iese o mancare fara gust.

Parca ne-am tampit. Ne-am pierdut. Ne-am pierdut pe noi insine, mintile, morala, educatia, cultura, mandria, trecutul, respectul, demnitatea si ar mai fi...
Am uitat de mandrie, de demnitate, de morala, si ne-am trantit intr-un noroi adanc si lipicios, care pute si ne impute pe toti.
Nu stim sa ne traim saracia sau sa ne bucuram de bogatie. Nu stim sa agonisim sau sa fim darnici. Am uitat de moravuri, de modestie si bunacuviinta.
Am ridicat la rag de intelepciune prostia, ne-am pus ninfe fete cu reputatie patata si zeite pe proastele clasei. Am inlocuit pe Fat-Frumosul cel viteaz si curajos, cu batranelul cu bani si cat mai multi ani. Cei care pana mai ieri erau la coada societatii, i-au ajuns azi in frunte, fiindu-ne prezentati ca modele de viata si de succes.
- Vorbeste-ne despre Romania, imi cer polonezii.
Eu, ce sa le spun?
Le povestesc istorie, eterna placa cu Ceausescu, Vlad Tepes si Dracula, dacii si romanii.
- Dar acum? Ce se intampla acum, ma intreaba ei?
La care eu tac.
Mai povestesc cum era pe vremea mea, cand invatam la scoala filosofia, psihologia, economia si logica, cand faceam sport doua ore pe saptamana, si ce bine mi-a prins.
Era pe vremea cand fetele se rusinau doar la cuvantul dezvirginare, cand cele cu reputatie patata, mereu absente si afone erau privite cu dispret. In vremurile in care invatam pe rupte ca sa intru la faculatete la fara taxa, nici gand de faculatate particulara care era echivalentul neputintei mele intelectuale.

La care o Monica ma intreaba:
- Pentru ce atatea sfortati si nopti nedormite, cand pot sa imi dau chilotii jos la televizor?
- Pentru onoarea ta fata, si respectul fata de tine!

26 Mai - Dzień Matki

2009-05-26T16:34:00.002+02:00

In Polonia pe 26 Mai se sarbatoreste Ziua Mamei.
Doresc si eu, toate cele bune, pentru toate mamele din lume!

Wszystkiego najlepszego!

Truskawki start

2009-05-25T20:15:00.004+02:00

Polonezii au dat startul la capsuni.
Cum aici nu creste o varietate atat de mare de fructe (struguri, pepene verde, pepene galben, caise), putinele fructe care se cultiva sunt valorificate la maximum.
In afata de traditionalele mere, am observat ca cele mai populare fructe sunt capsunile, afinele si zmeura.
Capsunile se vand peste tot, din mai pana in iulie. Le gasesti in magazine, in piete, la colturile de strada sau langa drumurile nationale, impachetate in traditionalele cosulete de un kg sau doua, invitand trecatorii la ospat.

...si liliacul a inflorit

2009-05-23T12:52:00.003+02:00

Productie proprie :)

Probabil in Romania s-a si uscat deja, insa dupa cum spuneam (mai demult) aici anotimpurile sunt intarziate.

Toruń intre prezent si trecut

2009-05-22T15:52:00.008+02:00

Povesti din viitor. Parul.

2009-05-19T20:26:00.001+02:00

Cand eram mica, imi amintesc ca mama avea un par auriu. Stralucea in lumina soarelui, iar firele erau delicate, moi si rare.
Se rupea usor si de fiecare data cand trageam de el, ea spunea: „Au”.
Probabil o durea sau era tristetea si teama ca-l v-a pierde.
La inceput se supara, mai apoi, iertandu-ma imi spunea ca nu o durea chiar atat de tare.

Eu m-am nascut fara sau cu par multicolor, cum e la moda sa ii spunem acum. O peruca artificiala, ar zice bunica. O modalitate de a fii mereu nou, conform reclamei de la televizor.
Mi-am primit prima periuca la 5 ani. Pana atunci mama ne tinuse fara.
Intr-o zi Ada, sora mea, a venit plangand ca doar ea nu are par din intreaga clasa. Cand s-a intors cu mama de la cumparaturi avea unul lung, rosiatic aprins.
Am atins-o incet, cu grija si curiozitate. Usor am tras de el. Nu a simtit nimic. Am tras mai tare si dintr-o data o gramada de par sa rasturnat in bratele mele.
Mama mi-a luat-o din mana si mi-a zis blanda:
„Maine iti cumparam si tie, dar asta e a Adei. E parul ei.”

In adolescenta il schimbam zilnic. O noua forma, o noua culoare, noi incercari fara de succes in a gasi ceea ce mi-se potriveste.
La sfarsitul liceului, parca imi gasisem partenerul. Un par lung, castaniu inchis, cu un breton scurt si cateva fire aurii. Nici blonda, nici bruneta, dar mult mai potrivita decat rozul intensiv al Adei.

Facultatea a fost un adevarat tur de forta. Printre sesiuni si cluburi, am avut putin timp sa ma gandesc la par. O vreme traiam chiar fara. Ma alaturasem unui grup de colegi cu vederi mai naturale despre tot ceea ce ne inconjoara.
Mama era trista, zicand ca imi pierd feminitatea. Tata indiferent. Niciodata nu avuse par, nici macar artificial.

Cand l-am vazut pe el, am inceput sa ma simt goala. Eram cumva dezbracata si toata lumea se holba la mine. Avea ochii naturali albastrii. Un par scurt, castaniu inchis sau cateodata blond, putin mai lung si carlontat. Eu preferam castaniul, dar el zicea ca blondul e mai comod si se asorta mai usor cu ochii albastrii.
Am reinceput sa port par. La inceput, un negru scurt si carlontat. Treptat mi-am schimbat culoarea in albastru, portocaliu si blond.
Nici una nu parea sa mi-se potrivesca. Undeva pe la mijlocul relatie noastre mi-am regasit, intr-o cutie veche de carton, parul castaniu din timpul liceului.
Cand i l-am aratat a ramas mirat. Mi-a marturisit socat ca seaman cu mama lui, doar ca ea, il avuse natural.
Cand ne-am despartit l-am ars de suparare.

Acum il port roscat si cu radacini negre. Firele sunt groase si drepte. Frizura e scurta si cu doua agrafe. Era asta sau cea carlontata.
L-am primit la angajare, in pachetul „Welcome”. Culoarea e la fel pentru toate femeile, dar tunsura e diferita, de la un departament la altul.
Noi, la relatii cu publicul avem dreptul de a alege intre doua tunsuri.
PR-ul zice ca da un sentiment de confortabilitatea mai mare clientilor. Au impresia ca sunt mai multe variante, ca au de unde alege. Ma multe frizuri, mai multe variante. Dar substanta e aceeasi, ca si culoarea. Ea nu difera.

Mamei i-a cazut aseara ultimele fire. Erau ascunse sub parul artificial, dar nu au mai rezistat. Copii Adei s-au nascut fara – probabil si ai mei – desi sotul ei s-a nascut cu par. L-a pierdut in copilarie, dar totusi spera ca poate ei or sa-l mosteneasca.
Probabil nu se mai naste nimeni de acum inainte cu EL.

Dług - Datoria

2009-05-19T11:59:00.003+02:00

Te intalnesti cu cineva pe strada, un fost coleg, un fost vecin de la bloc, careva, oarecare. Stai cu el la o cafea, vorbiti una, alta, iar el iti propune o afacere. Te invarti un pic, te sucesti, si in cele din urma incerci sa combini ceva. Iti combini viata si nici macar nu o stii.

Dług – un film bazat pe o poveste reala!

Dług e un film care ridica doua probleme:

Prima – morala, a omului cu sine insusi
Cine e criminalul, cel care infinge cutitul sau cel care il forteaza sa o faca? Cine e victima, cel care moare sau cel fortat sa omoare? Unde se rupe firul ratiunii? Cand omul devine animal? Cine e animalul? Ce faci cand nu ai scapare? Unde fugi cand nu ai unde fugi?

A doua – sociala, specifica tarilor post comuniste
In tarile post-comuniste s-a dezvoltat dupa trecerea la capitalism o categorie sociala speciala. Ea s-a nascut din oameni frustrati, provenind din familii destramate, alcolice si sarace, mereu certate cu legea. Neadaptati la capitalism si la performanta, needucati si fara sursa de venit, acesti oameni au inaintat intr-o directie opusa normelor sociale, scopul lor principal fiind banul sau acapararea lui cat mai usor, evitand munca si profitand dupa altii.
Comportamentul agresiv, invatat mai intai in familie, cand mama primea bataie de la tata, apoi de la camarazii de cartier prin umilinte si provocari, combinat cu frustrare de a fi un ratat fara bani si-au spus cuvantul, la inceput in cazuri izolate, mai apoi la nivelul intregii comunitati (tari).
Acesta categorie sociala e tipica tarilor comuniste, dezvoltandu-se pe baza unui sistem corupt, schimbator si neputincios.

Restul societatii incerca sa ii evite, sa se fereasca de ei, dar niciodata nu stii peste cine dai in cale.

Dług, un film care te forteaza sa te gandesti de doua ori, inainte sa te adresezi unui necunoscut.