duminică, 12 februarie 2017

A new perspective I



I am divorcing. Finally. My life changed one year and a half ago, when I decided to move from my quite house with garden located at periphery to a small flat in the busy city centre. The move was drastic and it affected me completely, marking the end of the longest period I ever staid in the same home from all my life.
My 19th home felt very lonely at the beginning, being taken away the privilege of filling it with the smile and laughter of my bellowed child. By my house was quite, embracing me in silence and accepting me as hole, protecting me from the daily routine of my abusing husband. I could finally rest, own my thoughts and free my spirit. The size was problematic at the beginning, although I left behind lots of belongings, the small amount of things I brought with me was too much for the forty square meters I had to fit now. I decided not to furniture too much and get rid of the maybe useful belongings.  I choose not to invest too much, as anyway the situation was instable. The flat was not fully mine and my possessive husband make sure I remember about that, in another of his unstoppable attempts of getting me back.
You see, that is the trouble with abusers, they never give up.

joi, 16 iulie 2015

Jucarii pentru copii


Baietilor le place sa construiasca, sa faca poduri peste ape sau drumuri printre stanci. Baietilor le place sa repare, telecomanda cu butoanele nefunctionale, radioul fara semnal sau masina mereu in nevoie. Baietilor le place sa repare, stiu asta de la fratele meu, care atunci cand primea o jucarie, se juca cu ea pana se plictisea, apoi o dezmembra, numai ca sa o reasambleze la loc. Baietilor le place sa repare si femei. Cand isi gasesc una potrivita, o iubesc pana se plictisesc, apoi decid ca trebuie sa o repare, dar nu inainte de a o dezmebra in bucati, nu fizic (desi mai sunt amatori), ci psihic. O fac ferfelita, ca mai apoi sa o reasampleze dupa gustul lor, doar ca rezultatul nu e niciodata cel sconstant, ori pentru ca la finalul reasamblarii isi dau seama ca produsul asamblat de ei e mai slab decat originalul, si intotdeuna e, ori pentru ca nu reusesc sa o asampleze cu totul, si se trudesc mereu sa o termine si sa ii aduca imbunatatiri, in timp ce ea rezita eroic, ceea ce ii angajeaza si mai profund in lupta.

duminică, 15 martie 2015

Cand o relatie nu merge?

Cand unul merge la biserica, iar celalalt se cere dus la biserica.

marți, 30 septembrie 2014

De ce nu imi place mie facebook



Ca toata lumea am si eu facebook, nu asta pentru pagina, ci unul personal cu numele meu pe el si cu cunostinte vechi si noi, printre care recent am descoperit o amica din copilarie ce mi-a mentionat prima data de menstruatie. Da, sa fi avut vreo 7-8 ani pe vremea aia. In fine, ideea e ca sunt acolo, le dau acceptul sau le trimit eu invitatia, is reticienta, insa deschisa, mai dau cate un like, dar de fapt folosesc cel mai des optiunea de mesaje, de cand nu mai intra nimeni pe yahoo.
Ei, si in lipsa de inspiratie ma mai uit la poze, la povestile de viata, la imagini cu copii si torturi, buchete si urari, stanci, mari si statui, sau ce se mai gaseste prin vacanta si poate fi tras in poza. Si ce vad eu acolo? Va povesti de viata, povesti despre cum ar trebui sa ne imaginam ca e viata, in tinerete prin cluburi si cu multi amici, mai apoi dedicata sotului si copiilor, iar in cele din urma doi batranei se tin de mana, ca nu mai au putere de altceva.
Si daca poze indur, si propaganda mai accept, ce ma sacaie pe mine cel mai tare sunt povestile astea de viata, despre cum ar trebui sa fie, despre asteptarile tacute si insistente ale societatii, despre pasii pe care trebuie sa ii faci si impingerilea astea de la spate, de ati gasi fericirea creionata de niste maini invizibile si ireale. Ma enerveaza standardele astea sociale, statutusurile si mesajele ca vai ne-am casatorit, vai ca am nascut, vai ce frumos cati ani de casnicie, vai ce misto in vacanta in Turcia, vai copilul a facut pipi prima data la olica, uite-l aici cum sta in picioare, uite-ma pe mine cum conduc, vai ce draguta sunt, si ce ma lada lumea, mai ale femeile.
Porcaria asta ireala ma seaca pe mine, despre ce nu traim, dar de fapt suntem condamnati sa exprimam, despre perfectiunea care nu exista si standardele sociale pe care nimeni nu le ia la puricat, despre propaganda iubirii pe niste schelete de relatie.
Cand iubesti facebook e ultimul loc in care sa iti arati dragostea, ea nu se striga in gura mare si nici nu se arata ostentativ lumii, dragostea se ine ascunsa si se marturiseste in doi, incet, soptit si prin gesturi private, intelese doar de cei carora le sunt adresate.


Ca toata lumea am si eu facebook, nu asta pentru pagina, ci unul personal cu numele meu pe el si cu cunostinte vechi si noi, printre care recent am descoperit o amica din copilarie ce mi-a mentionat prima data de menstruatie. Da, sa fi avut vreo 7-8 ani pe vremea aia. In fine, ideea e ca sunt acolo, le dau acceptul sau le trimit eu invitatia, is reticienta, insa deschisa, mai dau cate un like, dar de fapt folosesc cel mai des optiunea de mesaje, de cand nu mai intra nimeni pe yahoo.
Ei, si in lipsa de inspiratie ma mai uit la poze, la povestile de viata, la imagini cu copii si torturi, buchete si urari, stanci, mari si statui, sau ce se mai gaseste prin vacanta si poate fi tras in poza. Si ce vad eu acolo? Va povesti de viata, povesti despre cum ar trebui sa ne imaginam ca e viata, in tinerete prin cluburi si cu multi amici, mai apoi dedicata sotului si copiilor, iar in cele din urma doi batranei se tin de mana, ca nu mai au putere de altceva.
Si daca poze indur, si propaganda mai accept, ce ma sacaie pe mine cel mai tare sunt povestile astea de viata, despre cum ar trebui sa fie, despre asteptarile tacute si insistente ale societatii, despre pasii pe care trebuie sa ii faci si impingerilea astea de la spate, de ati gasi fericirea creionata de niste maini invizibile si ireale. Ma enerveaza standardele astea sociale, statutusurile si mesajele ca vai ne-am casatorit, vai ca am nascut, vai ce frumos cati ani de casnicie, vai ce misto in vacanta in Turcia, vai copilul a facut pipi prima data la olica, uite-l aici cum sta in picioare, uite-ma pe mine cum conduc, vai ce draguta sunt, si ce ma lada lumea, mai ale femeile.
Porcaria asta ireala ma seaca pe mine, despre ce nu traim, dar de fapt suntem condamnati sa exprimam, despre perfectiunea care nu exista si standardele sociale pe care nimeni nu le ia la puricat, despre propaganda iubirii pe niste schelete de relatie.
Cand iubesti facebook e ultimul loc in care sa iti arati dragostea, ea nu se striga in gura mare si nici nu se arata ostentativ lumii, dragostea se ine ascunsa si se marturiseste in doi, incet, soptit si prin gesturi private, intelese doar de cei carora le sunt adresate.

duminică, 28 septembrie 2014

una dintre cele mai frumoase melodii romanesti de dragoste


Videoclipul nu e pe gustul meu, dar melodia se aude bine.